Daca statul va decide sa ia aeroportul inapoi, atunci compania care l-a concesionat nu trebuie sa primeasca nici un banut, despagubiri. De acesta parere este avocata Ana Ursachi, care a declarat ca Avia-Invest ar incasa ilegal o taxa de 9 euro de la fiecare calator. Iar in cei doi ani, de cand administreaza aeroportul s-ar fi adunat aproape 18 milioane de euro. De cealalta parte, ministrul Justitiei, care a fost si seful grupului de lucru din partea Guvernului privind concesionarea Aeroportului a declarat ca suma prejudiciului in cazul unei eventuale rezilieri trebuie evaluata de experti internationali.


Astfel potrivit avocatei Ana Ursachi, in 1998 Republica Moldova a contractat un credit de aproximativ 250 de milioane de dolari de la Banca Europeana pentru Dezvoltare, pentru reconstructia aeroportului. Una dintre conditiile contractului era sa fie introdusa o taxa pentru modernizarea aeroportului, astfel incat calatorii sa achite o taxa de decolare de 9 euro.

Desi creditul a fost epuizat inca in 2011, totusi aeroportul ar percepe pana in prezent aceasta taxa. Bani, care potrivit Anei Ursachi, de doi ani si jumatate ii incaseaza firma Avia-Invest.  


Ana URSACHI, AVOCAT: "Pai daca creditul s-a epuizat de ce trebuia de platit... s-au incasat 17,8 lei..."

 
Solicitat de Pro Tv, ministrul Justitiei, Vladimir Cebotari, care a fost seful comisiei guvernamentale, care a investigat legalitatea concesionarii Aeroportului a declarat ca desi in contract este stipulat ca rezilierea acestuia atrage dupa sine achitarea unui prejudiciu,  totusi suma nu este indicata. Si doar expertii internationali ar putea sa se expuna. In ce priveste taxa de 9 euro, Vladimir Cebotari nu a facut comentarii.

Vladimir CEBOTARI, MINISTRUL JUSTITIEI: "Membriei comisiei s-au expus pe aceasta tema ... este un raport secret..."

 
Nici directorul Companiei Avia-Invest si nici purtatorul de cuvant al Aeroportului nu ne-au rapsuns la telefon pentru a comenta acuzatiile avocatei Ana Urscahi. Aeroportul a fost dat in concesiune in anul 2013, pentru 49 de ani. Pana acum in modernizarea acestuia ar fi fost investiti 47 de milioane de euro.

Un raport al CNA a aratat ca Avia Invest nu a investit bani proprii in modernizare, ci a cheltuit profitul aeroportului. In 2014, presedinte al consiliului de administratie al companiei care gestioneaza aeroportul a fost ales primarul de Orhei Ilan Shor.