O fată de 13 ani a fost bătută și agresată de două adolescente de 15 ani, iar victima le implora ca să-i permită să plece acasă. Contactați de PRO TV, responsabilii de la poliție ne-au comunicat că pe acest caz a fost inițiat un dosar penal.
Imaginile au fost transmise redacției noastre, însă fără detalii despre incident.
Din filmulețul video se vede cum fata este la pământ, plină de sânge și ținută de păr. Ea le cere voie celorlalte fete să-i permită să meargă acasă.
Potrivit purtătorul de cuvânt al IGP, Diana Fetco, cazul a avut loc pe o stradă din satul Țîpala, la 22 decembrie.
Mama victimei a anunțat poliția. Fata a fost agresată de două fete în vârstă de 15 ani, în urma unui conflict.
După incident, victima a fost transportată la Institutul Mamei și copilului. Alte circumstanțe urmează să fie stabilite.
