După patru ani de examinare, reluarea procesului de la zero și zeci de ședințe, dosarul „sacoșa neagră” în care este vizat Igor Dodon se pare că se apropie de final. O eventuală condamnare ar deschide însă o serie de întrebări, mai ales că dosarul este examinat direct de Curtea Supremă de Justiție. Va fi Dodon dus la penitenciar imediat după sentință sau va putea rămâne în libertate? Are dreptul la recurs și mai este necesară ridicarea imunității? Experții spun că termenul de prescripție este suficient de lung, astfel încât nu există deocamdată, un risc pentru finalizarea dosarului.
Petru IARMALIUC, PROCURORUL DE CAZ: „Ar trebui și ar fi bine ca până la sfârșit de an sau luna ianuarie să avem o soluție pe acest caz. Indiferent care va fi soluția.”
Acestea sunt prognozele procurorului de caz. Sentința lui Igor Dodon, indiferent care va fi aceasta, va genera și proceduri juridice fără precedent, întrucât este primul politician cercetat pentru infracțiuni comise în perioada în care era președinte al țării.
Alexandru BOT, EXPERT WATCHDOG: „Acest dosar a fost pornit când el deja nu avea o anumită imunitate. Nu se pune în discuție ridicarea imunităti pentru ca acesta să fie urmărit penal în condiții în care el deja este urmărit penal.”
Dacă Curtea Supremă de Justiție îl va condamna pe Igor Dodon, sentința nu va fi executată automat, deoarece, în acest caz, Curtea funcționează ca instanță de fond, nu ca una de executare.
Vadim VIERU, AVOCAT PROMO-LEX: „În astfel de procedură, este prevăzută calea de atac – recursul. Urmează să fie examinat tot de Curtea Supremă de Justiție, de către un alt complet de judecată.”
Alexandru BOT, EXPERT WATCHDOG: „Iarăși ne ciocnim cu un precedent. Nu se înțelege cum aceeași instanță, dar judecători diferiți, va livra o altă soluție, fiindcă ierarhizarea instanțelor totuși are rolul ei.”
Dacă Dodon va fi arestat după o eventuală condamnare, înainte ca sentința să devină definitivă, va depinde de solicitarea procurorului și de decizia instanței.
Alexandru BOT, EXPERT WATCHDOG: „Sentințele de primă instanță nu sunt executorii, de aceea în varianta clasică nu există problema ridicării din sala de judecată, dacă numai judecătorul nu dă această măsură de arest. Consider că cel puțin o anumită interdicție de a părăsi țara va fi solicitată.”
Experții spun că, pentru o astfel de măsură, trebuie demonstrate riscuri concrete. Iar aici apare întrebarea: ar trebui procurorii să ceară o asemenea măsură pentru a exclude riscul ca Dodon să fugă din țară?
Vadim VIERU, AVOCAT PROMO-LEX: „La această etapă, cel puțin în dosarul dat, eu nu văd motive ca procurorii să solicite o măsură preventivă, privativă de libertate. Domnul Dodon a fost în această cauză inclusiv în arest la domiciliu, după care s-a aplicat altă măsură neprivativă de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi țara, care la fel a expirat. A părăsit țara de mai multe ori și a revenit în țară.”
Petru IARMALIUC, PROCURORUL DE CAZ: „Așteptăm următoarele ședințe și, în dependență de cum vor evolua circumstanțele, vom gândi și vom întreprinde măsurile corespunzătoare.”
Procurorul spune că, la această etapă, consemnul la frontieră trebuie dispus de instanță. Dodon, care se declară nevinovat, afirmă că nu are motive să fugă din țară.
Igor DODON, LIDERUL SOCIALIȘTILOR: „Am mai avut situații când aproape de final unii inculpați fugeau din țară. Dumneavoastră aveți asemenea intenții?
- Nu o să vedeți asta.”
Dosarul a fost pornit în mai 2022, în baza imaginilor în care Igor Dodon primește o sacoșă neagră de la Vlad Plahotniuc. După trei ani de examinare în instanță, procesul a fost reluat de la zero în noiembrie 2025, după înlocuirea unor magistrați. După audierea din nou a martorilor și prezentarea probelor, procurorii au înaintat o nouă acuzație. Avocații au primit o lună pentru a-și pregăti apărarea, după care urmează audierea lui Igor Dodon, pledoariile și ultimul cuvânt.


