La o luna de cand s-au redeschis gradinitele, grupele pentru copiii de trei si patru ani raman inchise. Unii parinti spun ca au fost nevoiti sa se concedieze, pentru ca nu aveau cu cine isi lasa micutii acasa. Responsabilii de la primarie sustin ca acestea vor fi deschise in functie de cum va evolua situatia epidimiologica, o data exacta insa nu ne-au spus.

Maria are doi copii de 3 si 5 ani. In fiecare dimineata merge cu ambii la gradinita, doar ca pe cel mai mic il ia inapoi acasa.

Maria CIOBANU, PARINTE: “De ce toti pot sa mearga, dar noi nu, adica peste tot. Piata este deschisa, totul este deschis, dar noi stam acasa si macar la terenul de joaca, se inchide terenul, nu ne dau voie sa mergem.”

In luna martie, cand scolile si gradinitele s-au inchis, femeia s-a concediat de la locul de munca, pentru ca nu avea cu cine sa-si lase copiii. Acum familia se intretine din salariul sotului.

“Am luat inca un an din cont propriu, ca sa raman cu copilul acasa.”

In aceeasi situatie s-a pomenit si familia Iarmenco.

Veaceslav IARMENCO, PARINTE: “In aceasta situatie se ivesc anumite intrebari, daca e in legatura cu Covid, care ar fi diferenta intre aceste grupe, ca nu au imunitatea mai puternica de la 4 ani, daca sunt alte motive, sa ne explice.”

Nelea este in asteptarea celui de-al 3-lea copil, iar sotul a suferit recent un accident rutier si este imobilizat la pat. Spune ca i-ar fi mai usor daca si-ar duce copilul de trei ani la gradinita.

Nelea IARMENCO, PARINTE: “Asteptam deja de o luna, am sunat peste tot, ne amana, ne dau de la un telefon la altul. Primesc temele pentru el, nu am timp sa ma ocup de el acasa, deci el ramane in urma.”

Directoarea gradinitei, unde pana in martie acesti parinti isi duceau copiii, afirma ca toate grupele sunt pregatite, dar nu le poate deschide pana cand nu are acordul autoritatilor.

Ana TIGANAS, DIRECTOAREA GRADINITEI NR.78: “Asteptam permisiunile Centrului de Sanatate Publica, Ministerul sau Directia Generala. Cum apar aceste ordine, noi cu cea mai mare placare primim copilasii la gradinita.”

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: “De la 1 septembrie gradinitele din tara au fost redeschise. Dupa o luna de activitate acestea in continuare pot fi frecventate doar de grupele de copii prescolari. Institutiile lucreaza de la 07:30 pana la 17:30. Acolo unde numarul de copii este mai mare gradinitele au un program pe ture.”

Reprezentantii Directiei Educatie din cadrul primariei capitalei spun ca nu stiu cand vor fi redeschise grupele de cresa.  

Andrei PAVALOI, SEFUL INTERIMAR AL DIRECTIEI EDUCATIE AI PRIMARIEI: “Urmeaza in urmatoare etapa sa fie incadrati si ei in functie de situatia epidimiologica, cand va fi luata o decizie cu referire la incadrarea acestor copii, la moment nu va pot spune.”

Cei de la Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii sustin ca nu sunt responsabili de luarea acestor decizii.