De la 1 aprilie incepe reforma pensiilor. Pentru 80 de mii de pensionari veniturile s-ar putea dubla. In plus, pentru toti pensionarii din sistem, pensiile vor fi indexate cu aproape 7 procente.

Laura GRECU, DIRECTOR CNAS: ”Cu cat este mai mare perioada de munca si salariul din care au fosta chitate contributiile sociale, si marimea pensiei va fi mai mare.”

Noua formula va fi aplicata de la 1 aprilie celor care s-au pensionat in perioada 2001-2008. Este vorba despre 84 de mii de persoane, a opta parte din numarul total al pensionarilor.

Laura GRECU, DIRECTOR CNAS: ”Poate ma veti intreba de ce 2001-2008, pentru ca vrem sa intoarcem banii care s-au devalorizat in timp care deja au o anumita varsta.”

Pentru acesti pensionari, veniturile vor creste cu pana la 45 la suta, promit autoritatile.

Laura GRECU, DIRECTOR CNAS: ”Daca persoana s-a pensionat in 2001, valorizarea nu va fi asa mare, daca in 2008 – valorizam o perioada mai mare si, repsectiv aceasta suma va fi mai mare.”

Totodata, Guvernul a decis astazi si indexarea pensiilor cu 6,8 la suta pentru toti cei 700 de mii de pensionari, ceea ce inseamna ca statul le va ajusta veniturile la ritmul de crestere a preturilor. Cresterile sunt, in medie, de 100 de lei.

Laura GRECU, DIRECTOR CNAS: ”Daca data de plata a persoanei este data de 3, sa stie ca pe data de 3 va fi indexata pensia. Daca s-a pensionat intre 2001-2008, pe langa pensie va primi si valorizare.”

Actiunile fac parte din reforma pensiilor, criticata anterior de opozitie. Chiar astazi comunista Oxana Domenti, presedinte al comisiei protectie sociala declara ca in urma modificarii formulei de indexare, aproape 600 de mii de pensionari  ar primi cu 300 de lei mai putin in 2017. Declaratiile acesteia au fost dur criticate de premier.

Pavel FILIP, PRIM-MINISTRU: ”Declaratia tendentioasa a dnei Domenti, scoasa din context, trunchiata, reforma este buna, este populism.”

Potrivit ministerului Muncii, in urma modificarilor, pensia minima, care este acum de 961 lei, va ajunge la 1026. Doar pentru indexare statul a pus deoparte aproape 700 de milioane de lei.