Pe parcursul anului 2024, Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat 3088 de persoane care lucrau fără un contract de muncă legal, ceea ce reprezintă 7% din totalul persoanele care muncesc la negru în Republica Moldova.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, de la începutul anului 2024, ISM a efectuat controale la 2299 companii, dintre care la 741 companii, 32,2% din ele au fost depistate persoane care lucrau fără un contract de muncă legal. Au fost verificate și 20 119 de persoane care lucrau în aceste companii și s-au depistat, că 3088 activau fără un contract de muncă legal.
După ce Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat controale la diferite companii și au depistat ilegalități, Alexei Buzu, într-un discurs de-al său a declarat că este mândru de reușitele inspectorilor.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE:„Sunt mândru de reușitele inspectorilor onești și integri – au demonstrat că rezultatele pot fi palpabile, iar noi, ca stat, putem să le oferim mai multă protecție socială cetățenilor prin aceste controale inopinate și depistarea muncii la negru. Îmi doresc, ca în 2025 să identificăm și mai mult persoane care trebuiesc legalizate și să le oferim șansa să fie angajați oficial și să primească o protecție socială deplină, cu toate facilitățile, conform legii”.
Controalele se bazează pe companiile cu risc mai înalt de neconformitate, pentru a fi redusă presiunea pe angajatorii care se conformează. Principalele domenii vizate de controale sunt: comerț, construcții, instituții private de educație, agricultură, transport.
Munca nedeclarată nu este doar o problemă economică, ci pune în pericol și drepturile fundamentale ale angajaților, cum ar fi dreptul la pensie, concedii sociale, accesul la servicii medicale, compensații în caz de accidente de muncă și alte beneficii esențiale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.