Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 29 octombrie, decretele privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova pentru trei persoane: Iurie Cara, Andrei Safonov și Serghei Verdeș. Doi dintre aceștia sunt membri ai pretinsului legislativ al regimului separatist de la Tiraspol, iar al treilea ar fi obținut cetățenia cu încălcarea procedurii legale.

Potrivit Președinției, Iurie Cara și Andrei Safonov au participat la adoptarea unor acte considerate anticonstituționale, care ar încălca drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană. De asemenea, aceștia ar promova ideologia „lumii ruse” și ar susține menținerea prezenței militare ilegale a Federației Ruse pe teritoriul țării.

În cazul lui Serghei Verdeș, autoritățile precizează că acesta ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova prin încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ emis de Serviciul de Informații și Securitate.

Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în baza constatărilor SIS și în conformitate cu Legea cetățeniei Republicii Moldova.

Legislația prevede posibilitatea retragerii cetățeniei în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave, prin care sunt prejudiciate interesele statului, precum și atunci când cetățenia a fost dobândită prin eludarea prevederilor legale.

Președinția precizează că autoritățile vor continua să acționeze în conformitate cu legea pentru protejarea ordinii constituționale și a interesului național.