Traiesc viata in pasi de dans, iar de ziua internationala a dansului au organizat un festival de zile mari. Dansatori din toata tara si-au dat intalnire la Straseni pentru a celebra intr-un mod spectaculos. Si-au pus costumele populare si s-au inarmat cu energie si voie buna, asta pentru ca dansul este cel care le da aripi si ii completeaza armonios, spun ei.

De la mic la mare, dansatori din toata tara au sarbatorit cum stiu mai bine si au dansat suite. Ion Luchian are 54 de ani, este din satul Vorniceni, raionul Straseni si de cativa ani dansul face parte din viata lui.

Ion LUCHIAN, DANSATOR, VORNICENI: “Nu ma ocup de mult timp, de vreo 10 ani fac dans. Imi place.”

Iar Lia Calancea este medic de profesie, insa atunci cand danseaza, vindeca suflete, spune femeia.

Lia CALANCEA, MEDIC, DANSATOARE, STRASENI: “Suntem un ansamblu de amatori care venim din diferite profesii: medici, contabili si ne uneste pasiunea de a dansa. De 10 ani formam o comunitate de dansatori.”

Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: “Participantii au demostrat ca dansul poate uni nu doar oamenii cu aceeasi pasiune, ci si  popoarele. Astfel, dansatorii au adus in scena dansuri ucrainesti, bulgaresti, turcesti, dar si romanesti.”

“Purtam costume romanesti, pentru un dans din Romania.”

“Dansul pentru noi este o arta si ceea ce ne place sa facem.”

“Astazi am venit cu dansuri din lunca Prutului  si cu suita de la Iasi – niste dansuri foarte frumoase.”

Iar dansatorii din Ciadar Lunga au colorat scena cu dansul popular gagauzesc si costumele lor traditionale.

"Pentru noi si poporul nostru, dansul este o manifestare a culturii, a traditiei si a obiceiurilor noastre.”

Maxim BIRSAN, ORGANIZATOR: “Au venit 12 colective: 6 sunt din Straseni, iar 6 colective au fost invitate din toata tara.//Este un inceput foarte interesant,  cu multi copii cu zambetul pe buze si mult dans.”

Iar felicitarile au curs garla, de Ziua Internationala a Dansului, care a fost marcata ieri.

“Vreau sa felicit toti dansatorii, sa le doresc sanatate si putere sa danseze cat mai mult.”

“Pentru noi dansul inseamna o traire si o exprimare a sufletului si emotii foarte pozitive.”

“Dansatorilor de pretutindeni le dorim curaj, sa continue si sa promovam cultura noastra.”

Festivalul de dans popular “Asa-i Jocul pe la noi” orgaizat la Straseni se afla la prima editie si a celebrat Ziua Internationala a Dansului.