De saptamnaa viitoare deputarii sunt in vacanta. Spania, Turcia, Grecia, Romania sau Bulgaria – sunt cateva din destinatiile unde vor merge. In timp ce unii stiu deja unde se vor odihni, altii mai secretosi ne-au spus ca nu si-au facut planuri. Sunt si dintre cei care spun ca o sa-si petreaca vacanta adunand lemne de foc pentru iarna lucrand in gradina, sau facand reparatie.
Dumitru ALAIBA, DEPUTAT PAS: „- Unde va odihniti vara asta? - In primul rand acasa, dar avem si o vacanta la mare planificata. Nu am fost cu copilul la mare, el are 4 ani jumatate, nu am fost niciodata, asa ca... - Dar ce destinatie ati ales? - Barcelona.”
Diana CARAMAN, DEPUTAT BCS: „Cel mai probabil, cu familia, traditional noi plecam in Bulgaria.”
Denis ULANOV, DEPUTAT PP SOR: „Copiii mi-au ros urechile despre mare, asa ca eu cred ca plecam la mare. Mai departe de Turcia eu nu am plecat niciodata, si Egipt, si gata.”
Vitalie JACOT, DEPUTAT PAS: „Am ales destinatia Grecia. Am o invitatie de la o persoana scumpa pe care nu am vazut-o multi ani si chiar nu pot rata aceasta invitatie.”
Alti deputati spun ca nu vor merge departe. Doar pana peste Prut.
Alexandru TRUBCA, DEPUTAT PAS: „Cel mai probabil o sa mergem in Brasov la niste prieteni, la munte, de mare mai putin probabil, e prea cald, plus si bugetul este oarecum. - Dar ce buget planificati? - Ei, un buget de 500 de euro maxim probabil, pentru doua persoane. Unu buget asa mai modest, mai avem de facut niste reparatie si alte aspecte in casa.”
Petru JARDAN, DEPUTAT PP SOR: „Mergem la Transfagarasan. - O destinatie mai exotica, mare soare? - Mare, soare? S-ar putea! Daca si o sa mergem, o sa fie traditionat Turcia.”
Sunt si dintre cei care spun ca vor merge cu siguranata in vacanta, dar inca nu stiu unde.
Doina GHERMAN, DEPUTAT PAS: „Cu siguranta vom merge pe cateva zile, dar nu am planificat inca vacanta. Probabil in Romania.”
Marcela ADAM, DEPUTAT PAS: „Nu am inca un plan pentru odihna, vedem cu familia, poate aici in Moldova.”
Multi dintre parlamentari spun ca isi vor petrece concediul in tara, fie acasa, fie la parinti. Dar cine stie?
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: „Noi avem locuri foarte frumoase. Ultima descoperire a mea a fost satul Poiana, raionul Soldanesti. Va recomand, mergeti acolo si o sa vedeti niste locuri bune de filmari de Hollywood.”
Valeriu MUDUC, DEPUTAT BCS: „Mai degraba acasa, eu sunt om casnic. Treburi, gradina, nevoi, ne odihnim in felul asta activ.”
Vasile GRADINARU, DEPUTAT PAS: „Cerd ca o sa mergem la tara, nu am fost de mult la mama, la Falesti.”
Reghina APOSTOLOVA, DEPUTAT PP SOR: „Din pacate, eu raman in Chisinau, nu ma duc nicaieri.”
Evghenia COJOCARI, DEPUTAT PAS: „Nu ma duc nicaieri, astept sa-mi vina copiii. Nu am fost 16 ani in tara si acum vreau sa recuperez timpul care l-am pierdut candva.”
Corneliu Furculita sustine ca in vacanta va strange lemne de foc pentru la iarna.
Corneliu FURCULITA, DEPUTAT BCS: „Pai, daca nu am avut pana acum timp, lemnele se scumpesc. - Dupa ce adunati lemnele, in ce deetinatie mergeti in vacanta anul acesta? - Nu am decis absolut niciuna... vedeti ce se intampla la aeroport."
Vlad BATRINCEA, DEPUTAT BCS: „Nu am planificat absolut nimic, am alte preocupari si alta agenda.”
Saptamana aceasta s-a incheiat sesiunea de primavara-vara a Parlamentului, iar deputatii ar urma sa revina la munca, la toamna.

