De Ziua Orasului, in fiecare sector al capitalei vor fi organizate expozitii, targuri sau recitaluri de muzica. Astazi, mai multi artisti au facut repetitii pentru concertul de maine din fata Catedralei si au ademenit trecatorii. Responsabilii de la primarie spun ca vor organiza evenimente in fiecare sector pentru a evita aglomerarile, iar numarul celor prezenti nu trebuie sa depaseasca 50 de persoane.

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: “In fata catedralei sunt instalate cateva scaune pentru instrumentistii care vor participa la inaugurarea sarbatorii. Ceva mai in spate avem si cortul regiei de sunet si chiar in acest moment, ceva mai in spate, orchestra fratilor Advahov face repetitie. 

Orchestra a adunat multi admiratori in jur, dornici sa asculte muzica in aer liber. Am surprins-o pe Elena in timp ce ii filma pe artisti.  

“Daca ar fi de la distanta si daca nu ar fi multa lume, cu mare placere, ne este dor de concerte, de expozitii. “

Si pe acest cuplu muzica i-a atras. Mark traieste de 16 ani in Germania si spune ca acolo, unele evenimente nu au fost amanate, pentru ca oamenii respecta regulile.

“ Eu cred ca acest eveniment in Moldova nu este o idee foarte buna. Muzica e superba, o respect, dar mai bine o ascult azi. Maine sigur nu o sa vin. ”  

Viitoarea sotie a lui Mark este moldoveanca, iar cuplul s-a intors ieri din Germania.

“ Se vedea ca e un avion cu moldoveni. Nimeni nu respecta distanta, masca la toti sub barbie. “

Hramul Orasului va incepe cu Sfanta Liturghie. Lilia spune ca nu va participa maine la slujba.  

Eu credinta o tin aici.  

La etapa actuala a coronavirusului, e foarte periculos.  

Ulterior, in scuarul Catedralei mai multe orchestre vor canta pentru public.

 Vitalie ADVAHOV, INSTRUMENTIST: “Cu respectarea normelor eu cred ca trebuie sa fie organizat. Nu putem sta inchisi in casa.

Vasile ADVAHOV, INSTRUMENTIST: “Bineinteles depinde de fiecare dintre noi.  

- Ce am observat azi este ca intr-adevar, publicul e dornic, la repetitii stau ca la spectacol. “

Potrivit lui Ion Ceban, maine vor fi organizate evenimente culturale in fiecare sector, pentru ca astfel oamenii nu se vor aglomera.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “In tot orasul vor fi evenimente, vom aduce maximum 49 de scaune, vom asigura cu masti si dezinfectanti. “

 “Sorici nu vom avea, nu vom avea nimic din ce a fost anii trecuti. Ne propunem o serie de evenimente de suflet. Sunt doar artisti locali. “

Potrivit autoritatilor, evenimentele vor fi desfasurate in parcurile din capitala, pe strada pietonala Eugen Doga, dar si pe aleea de pe bulevardul Mircea cel Batran. In locurile prevazute, numarul celor prezenti nu trebuie sa depaseasca 50 de persoane.