Nu doar conducerea MoldATSA trebuie să dea explicații, ci și instituțiile care au avizat numirea lui Dumitru Vangheli, cred experții. Aceștia se întreabă cum a obținut Vangheli avizul SIS necesar pentru a ajunge în conducerea MoldATSA, o companie strategică, responsabilă de securitatea, gestionarea traficului și a spațiului aerian al Republicii Moldova. Atât opoziția, cât și unii experți au cerut demisii și mai multă transparență.

După invenstigația Ziarului de Gardă care la vizat pe directorul întreprinderii Moldatsa, internetul a răbufnit. Mai mulți analiști, dar și politicieni din opoziția parlamentară, dar și extraparlamantară  au vorbit despre importanța acestei întreprinderi care este una strategică, fiind responsabilă de siguranța spațiului aerian.

Directorul WatchDog.md, Valeriu Pașa, s-a întrebat cum a obținut Vangheli avizul SIS necesar pentru a ajunge în conducerea MoldATSA. Potrivit lui, demisii ar trebui să aibă loc și în instituțiile care au permis numirea acestuia într-o funcție de conducere la o întreprindere de importanță strategică. Cum ar fi SIS, Ministerul Infrastructurii și Agenția Proprietății Publice.

Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG:„Voi înțelegeți că escrocul ăsta a primit aviz de la SIS, are acces la secretul de stat? În mâinile unui astfel de personaj a pus statul Republica Moldova securitatea traficului aerian! Inclusiv a liderilor internaționali care ne vizitează țara! Inclusiv a președintelui Ucrainei, care zboară pe la noi deja săptămânal! Demisii trebuie să urmeze multe! În SIS, în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, în Agenția Proprietății Publice!”.

Andrei CURĂRARU, EXPERT WATCHDOG: „Este o instituție la autogestionare, are un buget destul de generos care vine din contribuții ale companiilor avia, de obicei se mai și transferă ceva la bugetul de stat din bugetul acestei instituții.”

Potrivit expertului Andrei Curăraru, MOLDATSA are un rol strategic și administrează fonduri considerabile. Din acest motiv, numirea conducerii trebuie să se facă în mod transparent și pe baza unor criterii clare.

Andrei CURĂRARU, EXPERT WATCHDOG: „Eu cred că această instituție a fost privită ca una în care se pot deplasa cadrele care nu se mai reprisă în echipa guvernamentală, cadre care sunt apropiate, într-un fel sau altul, de partidul de guvernare, care pot fi remunerate, am văzut la un nivel destul de înalt. De asta trebuie să înțelegem cum se fac acolo angajările, să fie un sistem transparent și să nu se repete greșeala care s-a făcut cu directorul suspendat.”

La rândul său, deputatul Dinu Plîngău spune că în cazul în care procuratura nu se va autosesiza în acest caz, va depune o plângere penală.

Dinu PLÎNGĂU, DEPUTAT: „Dacă persoana nu a avut calificativele necesare pentru a se angaja la această instituție, deci a prezentat documente false, așa se spune în informațiile apărute în spațiu public, dânsul trebuie să suporte toate cheltuielile pe care statul și le-a sumat din momentul în care el a fost angajat în această funcție. Mai mult ca atât, autoritățile de drept trebuie să verifice și acele angajări fictive despre care se vorbește.”

MOLDATSA este întreprinderea de stat care gestionează traficul aerian din Republica Moldova și are grijă de siguranța zborurilor. Instituția coordonează circulația aeronavelor în spațiul aerian al țării, previne incidentele dintre acestea și asigură serviciile necesare pentru navigație și comunicare. Dat fiind rolul său critic pentru siguranța națională și navigația aeriană, activitatea întreprinderii implică protecția informațiilor și rutelor care sunt clasificate, având acces la secretul de stat.