Deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat vineri demisia din Parlament, precizând că a depus cererea de renunțare la mandat pentru a nu afecta imaginea și credibilitatea formațiunii din care face parte. Acesta susține că decizia vine în contextul controversei privind activitatea sa economică și înainte ca Autoritatea Națională de Integritate să finalizeze verificările solicitate chiar de el.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Alexandr Trubca, a anunțat că renunță la mandatul de parlamentar, afirmând că nu își dorește ca situația legată de activitatea sa economică să afecteze imaginea întregii echipe.

„Astăzi am depus cererea de renunțare la mandat. În condițiile în care subiectul activității mele economice afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe, nu pot acționa altfel”, a declarat Trubca.

Așteaptă concluziile ANI

Parlamentarul a subliniat că își menține toate declarațiile făcute anterior și că așteaptă concluziile Autorității Naționale de Integritate, instituție căreia i-a solicitat personal verificarea situației sale.

„Tot ce am spus public rămâne valabil. Urmează ca ANI să încheie verificarea pe care am cerut-o chiar eu și să se pronunțe”, a precizat acesta.

„Am ajuns să discutăm despre etica demnitarilor”

În mesajul său, Trubca a afirmat că gestul său reflectă o schimbare de paradigmă în politica din Republica Moldova, unde dezbaterile se concentrează tot mai mult asupra standardelor de etică și integritate ale demnitarilor.

„Este un semn bun că după cinci ani de mandat cu Partidul Acțiune și Solidaritate am ajuns să discutăm despre etica și moralitatea activității economice a demnitarilor. Încă câțiva ani în urmă discutam despre „kulioace”, grupări criminale organizate care au capturat statul și camere ascunse în casele jurnaliștilor independenți”, a spus deputatul.

„Când există o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție”

Totodată, acesta și-a exprimat speranța că decizia sa va contribui la ridicarea standardelor de integritate în viața publică.

„Sper ca demisia mea să ridice standardele clasei politice, pentru toți demnitarii din țara asta, actuali și viitori. Atunci când există chiar și o întrebare de moralitate sau etică, pleci din funcție. Eu așa înțeleg lucrurile și așa procedez”, a declarat Trubca.

Rămâne în PAS și spune că va continua să lucreze pentru aderarea la UE

Fostul deputat a precizat că, deși renunță la mandatul de parlamentar, va rămâne membru al PAS și va continua să activeze în cadrul formațiunii.

„Rămân membru al echipei PAS și voi lucra în continuare pentru a contribui la realizarea dezideratului generației noastre: aderarea Moldovei la Uniunea Europeană”, a conchis Alexandr Trubca.

Alexandr Trubca, se „apără” înainte de publicarea unei investigații despre afacerile sale imobiliare

Reacția lui Igor Grosu vine după ce ieri, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Alexandr Trubca a susținut o conferință de presă în care a oferit explicații despre tranzacțiile sale imobiliare, înainte de publicarea unei investigații jurnalistice despre acest subiect. Parlamentarul susține că toate operațiunile au fost legale și anunță că a sesizat Agenția Națională de Integritate pentru a verifica dacă a existat vreun conflict de interese. Contactați de PRO TV, responsabilii de la ANI nu ne-au răspuns deocamdată la apelurile noastre. 

La începutul conferinței, Trubca a explicat că a ales să facă publice documentele înainte de apariția investigației, pentru ca oamenii să poată compara informațiile din material cu actele pe care le deține.

Trei terenuri din comuna Trușeni

Potrivit lui Trubca, investiția vizează trei terenuri din comuna Trușeni, cumpărate prin compania Q&A Consulting, al cărei fondator este. El afirmă că firma a fost administrată de un manager angajat, iar finanțarea proiectului a provenit din împrumuturi acordate de persoane fizice din Republica Moldova, fără legături cu statul.

Deputatul a respins acuzațiile privind existența unui conflict de interese și a insistat că nu a avut nicio implicare în procedurile administrative și nici în obținerea actelor permisive pentru proiect.

Citeste si : Deputatul PAS, Alexandr Trubca, se „apără” înainte de publicarea unei investigații despre afacerile sale imobiliare: Îi cere ANI să verifice un posibil conflict de interese - VIDEO