Peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase, inclusiv seringi, medicamente și echipamente medicale utilizate, au fost depistate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, fiind depozitate ilegal în 21 de saci. Într-un depozit din Ciorescu, analizele de laborator au confirmat prezența vaporilor de mercur. Ministrul Mediului a anunțat într-o postare pe Facebook măsuri pentru securizarea spațiilor afectate și stabilirea prejudiciului.
Peste 20 de metri cubi de deșeuri medicale periculoase au fost găsiți depozitați ilegal în 21 de saci. Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, inspectorii au constatat încălcări grave ale legislației privind gestionarea deșeurilor.
Sacii conțineau metale grele, medicamente solide și lichide, seringi și sisteme de perfuzie utilizate, precum și alte substanțe cu potențial ridicat de risc pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Vapori de mercur, confirmați într-un depozit din Ciorescu
Analizele Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au confirmat prezența vaporilor de mercur în aerul din incinta unui depozit din satul Goian. Autoritățile vor efectua verificări suplimentare cu un laborator independent, iar după stabilirea prejudiciului, dosarul va fi transmis Procuraturii.
Spațiul contaminat a fost securizat, iar investigațiile continuă.






