In plina pandemie, Ion Chicu ar petrece la nunta fiului sau. Surse care au preferat sa ramana anonime ne-au spus ca prim-ministrul este astazi socru mare. Petrecerea se da la o vinarie din apropierea capitalei. Acolo, zona era impanzita de agenti de securitate, iar accesul presei a fost interzis. Evenimentul ar avea loc, desi Ion Chicu a interzis nuntile in perioada starii de urgenta.

Drumul spre vinaria din satul Ulmu a fost blocat in aceasta seara de agentii de securitate ai executivului. Ajunsi la fata locului, am fost opriti la o distanta de un kilometru de local, respectiv nu ni s-a permis sa inaintam.

 “Vedem ca aveti staff Poiana, dar va vedem si la Guvern.

 - Cred ca ma incurcati. 

- Nu, am vazut mai multi membri ai pazei guvernului aici. 

- Nu pot sa va spun nimic.”

Nunta unuia dintre feciorii premierului Chicu ar fi inceput la ora 17:00. Anumite surse ne-au confirmat evenimentul.

“- Pe toti ii opriti atunci cand vin? 

- Este lista si in baza listei. 

- Unde e lista? 

- E la noi. 

- Ii cunoasteti la fata? 

- O clipa, va rog...”

Am incercat sa vorbim cu cei din administratia vinariei, dar nimeni nu ne-a raspuns la telefon.

Manifestatia a avut loc in contextul in care insusi Ion Chicu a interzis nuntile pe timp de pandemie. 
 Ion CHICU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Vor fi permise evenimente, dar nu este vorba de nunti si cumetrii.”

Nici consilierul pe comunicare al prim-ministrului, nici ...socrul mare nu raspunde la telefon pentru comentarii.