Desi nu este conectata la lumina, apa si gaz, iar pana la deschidere a mai ramas doar o luna, noul director al Arenei Chisinau ne-a dat asigurari ca lucrarile vor fi terminate la timp pentru inaugurare. Nu este clar deocamdata cine va administra institutia si care va fi rolul statului in gestionarea ei. Seful Arenei Chisinau nu ne-a raspuns la intrebari si ne-a spus sa trimitem o solicitare prin e-mail.
Iulia SARIVAN, REPORTER PRO TV: “Teritoriul Arenei Chisinau arata acum ca un santier. Peste tot sunt gramezi cu nisip, pietris si saci cu ciment. Printre acestia isi fac drum si masinile de lucru care nu prea stau pe loc. Iar in centru este inaltata cladirea pe care scrie Chisinau Arena.”
Pe teritoriul Arenei, echipa noastra nu a avut acces. Responsabilii de acolo ne-au spus ca pentru a intra trebuie sa inaintam o solicitare scrisa.
Noul director al Arenei Chisinau, Eduard Calancea, care este in functie de mai putin de o luna, dupa ce fostul director, democratul Radu Lupan a fost demis, nu ne-a raspuns la intrebari si ne-a spus sa inaintam o solicitare online, iar saptamana viitoare ne va acorda un interviu.
Chiar daca din bugetul statului s-au alocat anul trecut 200 de milioane de lei pentru proiect, acesti bani nu sunt suficienti, spune premierul Maia Sandu.
Maia SANDU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “O mostenire complicata pentru noi si pe aspectul costurilor, care deja au fost suportate de catre stat si care urmeaza sa fie suportate de stat. Pentru ca proiectul a fost facut intr-n mod pagubos, dar deja urmeaza sa se pronunte procuratura.”
Acum cateva zile, directorul Agentiei Proprietatii Publice a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca Arena nu este, deocamdata, conectata la energie electrica si gaz. Si nici personal, care sa gestioneze institutia, nu exista.
Arena Chisinau este ideea democratilor, anuntata anul trecut de Vlad Plahotniuc si prezentata de Andrian Candu.
Ulterior, Monica Babuc anunta ca a fost semnat contractul de parteneriat public privat. Lucrarile de constructie sunt efectuate de o companie din Turcia, singura care a aplicat la concurs. Anterior, democratii au anuntat ca Arena va fi inaugurata pe data de 14 octombrie, de ziua orasului.
Nu este clar, daca acest lucru se va intampla, asa cum lucrarile nu au fost finalizate.

