Desi primaria nu a cheltuit niciun leu pentru reparatia unui pasaj subteran din sectorul Botanica al capitalei, Ion Ceban a fost aseara in inspectie si s-a laudat ca lucrarile sunt calitative. Daca vanzatorii vor putea reveni acolo si cand vor fi renovate si alte treceri, primarul nu a putut sa ne spuna clar.

Renovarea pasajelor subterane este problema care trebuia demult rezolvata, spun oamenii.  

“Ar fi fost de dorit ca sa fie demult reparate.”

Inconjurat de camerele de filmat, Ion Ceban a inspectat trecerea subterana de pe strada Teilor din sectorul Botanica si a laudat lucrarile, desi primaria nu are nicio atributie cu renovarea.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: "E iluminat, e aranjat totul. Eu zic ca e bine. 04.03 Este rampa de acces pentru persoanele cu dizabilitati.”

Si a tinut sa aminteaca de felul in care a aratat pasajul inainte de reparatie, dar nu a spus nimic despre faptul ca inca multe treceri subterane din capitala sunt intr-o stare dezastruoasa.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “Pur si simplu era dezastru: intuneric, miros a toate veceurile, puneti-le impreuna si e imposibil ca sa traversezi. Acum vedem o reparatie facuta bine.”

Desi anterior Ceban spunea ca vanzatori in subterane nu vor mai fi, de aceasta data nu a fost atat de categoric.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: "Daca ati observat, aici sunt spatii care ziceam noi, o sa fie florarie. Pe care Primaria Municipiului Chisinau o va da, in continuare, in arenda, la licitatie.”  

Lucrarile de reparatie la acest pasaj subteran au durat 9 luni si au fost facute din contul unui agent economic. Responsabilii de la primarie nu ne-au putut spune cati bani s-au cheltuit. Din cele 20 de subterane din oras, doar cinci au fost reparate deocamdata.