Un accident grav s-a produs in aceasta dimineata la Peresecina, raionul Orhei. Doua automobile au fost facute zob, iar unul dintre autoturisme s-a rasturnat. Ambii soferi si o pasagera au scapat ca prin minune cu cateva rani usoare. Au fost transportati la spital, insa ulterior au fost externati.
Potrivit politiei, accidentul s-a produs in jurul orei zece. Un barbat de 42 de ani la volanului unui Mercedes, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul masinii intr-o curba si a iesit pe contrasesns. Ulterior, s-a ciocnit cu un automobil de aceeasi marca.
In urma impactului, automobilul s-a rasturnat si a ajuns pe parapetul de pe marginea drumului. Ambii soferi, cat si pasagera care se afla pe bancheta din fata a primei masini, au fost transportati la Spitalul Raional din Orhei.
Cristina ONILA, PURTATORUL DE CUVANT AL SPITALULUI RAIONAL DIN ORHEI: "In urma examinarilor au fost stabilite diagnoze precum traumele celebrale si contuzii multiple ale corpului. Starea pacientilor este satisfacatoare."
Dupa ce au primit primul ajutor, ranitii au fost externati. Niciunul din soferi nu consumase acool. Politia investigheaza cazul.

