La o saptamana de la jaful cu mascati de pe soseaua Chisinau-Leuseni, politia vine cu detalii. Oamenii legii spun ca, de fapt, la mijloc sta o inscenare pusa la cale de soferul masinii si de presupusii atacatori. Banii, care dupa scenariu au fost furati, mai exact aproximativ 500 de mii de dolari, apartineau mai multor refugiati, iar suspectii urmau sa-i imparta intre ei. Suma a fost recuperata, iar banuitii - retinuti.
Potrivit oamenilor legii, victima jafului, adica soferul automobilului de lux, este, de fapt, organizatorul acestuia si urma sa obtina 1% comision din cei aproximativ 500 de mii de dolari, pe care urma sa-i duca peste hotare. Banii apartineau mai multor refugiati pe care acesta i-a cazat la el acasa si care urmau sa plece in Romania. Oamenii legii spun ca soferul a inscenat furtul si a solicitat ajutorul mai multor persoane.
Viorel CERNAUTEANU, SEFUL IGP: “La data de 15, cand se deplasau cu mijlocul respectiv de transport, cetateanul A conducea cu o viteza redusa si foarte frecvent apasa butonul de deschidere a usilor. Din alt automobil au iesit doi barbati, care s-au amplasat in fata masinii.”
Astfel, cei doi barbati care au stopat Mercedesul, au scos soferul din masina, au urcat ei la volan si s-au indreptat intr-o directie necunoscuta, cu tot cu suma impunatoare de bani. Armele cu care l-au amenintat pe sofer, asa cum s-au inteles intre ei, erau false, spune politia.
Viorel CERNAUTEANU, SEFUL IGP: “Referitor la informatiile unde se spune ca cei doi erau imbracati in uniforme de politisti si aveau arme, armele erau niste jucarii si uniforma nu era de politist, erau haine asemanatoare uniformelor de politisti, dar erau de culoarea neagra, nu de culoare albastra specifica politiei.”
Ulterior, pasagera din automobil, scoasa si ea din masina de presupusii atacatori, a sunat la politie, iar in acest timp soferul Mercedesului a disparut.
Viorel CERNAUTEANU, SEFUL IGP: “Dumnealui coboara din mijlocul de transport, duce banii in apartamentul respectiv si se intoarce fara punga cu bani.”
Soferul a ascuns banii in apartamentul fiicei sale, retinuta si ea de rand cu ceilalti trei suspecti, aflati acum in arest preventiv. Cazul a avut loc saptamana trecuta, iar atunci oamenii legii spuneau ca doi barbati mascati si inarmati au atacat soferul unui automobil de lux pe traseul Chisinau-Leuseni, carea avea la el aproape jumatate de milion de dolari

