Dosarul pe numele nepotului lui Corneliu Furculita, prins beat la volan, ar fi fost deschis in decembrie 2017, scrie Ziarul de Garda. Pe atunci actualul ministru de Interne, Pavel Voicu, care de rand cu Furculita ar fi incercat sa musamalizeze cazul, era consilierul lui Igor Dodon. Sentinta publicata de judecatoria Buiucani arata ca acesta a primit doar o amenda. Ieri Voicu a negat informatiile, iar Furculita a spus abia astazi ca sunt falsuri. 

Potrivit Ziarului de Garda, actiunile in care Coneliu Furculita si Pavel Voicu au fost interceptati, vorbind despre cum sa-l scape de pedeapsa pe nepotul actualului lider al fractiunii PSRM, care a fost prins beat la volan, au avut loc in realitate. 

Dosarul a fost deschis in decembrie 2017 si s-a finalizat pe data de 20 aprilie 2018 cand judecatoria Chisinau din sectorul Buiucani a decis ca nepotul lui Furculita, Sergiu Goria, sa primeasca o amenda de 31,5 mii de lei, care se injumatatea daca era achitata in 72 de ore. Tanarul nu a fost lipsit de dreptul de a conduce pentru o perioada de trei ani asa cum a cerut procurorul. Am incercat sa aflam de ce procurorul de caz nu a atacat decizia intr-o instanta superioara, iar purtatoarea de cuvant a Procuraturii Generale ne-a spus ca acuzatorul a murit in somn anul trecut, iar ea nu ne poate oferi deocamdata un raspuns. 

In sentinta motivata este scris ca pedeapsa a fost atat de blanda intrucat automobilul personal ar fi, conform spuselor avocatului tanarului, unica sursa de existenta a acestuia, el folosindu-l in scop de serviciu. Nepotul lui Corneliu Furculita si-a recunoscut vina. 

Am incercat astazi sa vorbim cu avocatul tanarului, insa acesta nu a fost de gasit. In perioada in care aveau loc toate acestea, Pavel Voicu, actualul ministru de Interne era consilierul lui Igor Dodon pentru misiuni speciale, el ajungand in fotoliul de la Guvern in 2019. Potrivit Nord-News care a publicat interceptarile, acesta s-ar fi implicat ca sa-l ajute sa primeasca o pedeapsa mai blanda. 
 L-am sunat astazi pe ministrul de Interne pentru o replica, insa acesta nu ne-a raspuns la telefon. Ieri Voicu a declarat ca toate acestea sunt falsuri si ca organele de drept trebuie sa-si faca treaba. Iar Corneliu Furculita a reactionat abia astazi, scriind ca:

CORNELIU FURCULITA, PRESEDINTELE PSRM: “Cineva a facut pasiune de a lansa fake news-uri despre mine, dupa care repede scrie si o tidula la procuratura. Am demonstrat ca toate sunt inventii. Pentru ei conteaza fumul pe care-l produc. Admit ca asa inteleg unii lupta politica.”

Discutiile telefonice, trimise redactiei NordNews au fost publicate ieri, dar autenticitatea lor nu a fost confirmata. Din inregistrari s-ar intelege ca Sergiu Gorea, nepotul lui Corneliu Furculita a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,56 grame/litru de alcool in sange, iar Furculita si Voicu s-ar fi implicat ca sa-l scape de dosar. Procuratura Generala a anuntat ieri ca a luat act de materialele audio aparute in presa, dar pentru ca pe adresa institutiei nu a venit o sesizare oficiala, institutia a remis informatia Procuraturii Anticoruptie pentru verificare.