Parlamentul a adoptat o lege care își propune să încurajeze deținuții să muncească și să le ofere mai multe șanse de integrare după eliberare. Cea mai importantă prevedere este că persoanele condamnate care lucrează vor putea beneficia de reducerea pedepsei.

Astfel, potrivit proiectului, pentru fiecare trei zile lucrate va fi considerată executată încă o zi de pedeapsă, adică trei zile de muncă vor echivala cu patru zile de detenție. În cazul muncilor desfășurate în condiții grele sau nocive, două zile lucrate vor fi calculate ca trei zile de pedeapsă executată. Facilitatea nu se va aplica persoanelor condamnate la detenție pe viață.

Legea mai prevede că unii deținuți vor putea munci în afara penitenciarelor, sub supraveghere electronică, iar perioada lucrată va fi luată în calcul la stagiul de cotizare pentru pensie, prin achitarea contribuțiilor sociale.

În același timp, statul va putea acorda subvenții angajatorilor care creează locuri de muncă și încadrează persoane condamnate, măsură prin care autoritățile speră să atragă mai mulți agenți economici. De asemenea, în penitenciare vor putea fi dezvoltate ateliere de producție și programe de învățământ dual.

Potrivit autorităților, în prezent doar 18% dintre deținuți muncesc, iar obiectivul este ca până la sfârșitul anului 2027 cel puțin un sfert dintre persoanele private de libertate să fie încadrate în câmpul muncii. Până în 2030, rata ar urma să ajungă la 40%.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.