Primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a făcut o dezvăluire neașteptată despre o discuție avută cu primarul Chișinăului, Ion Ceban, în timpul unei conferințe desfășurate la Singapore. Potrivit edilului român, Ceban i-ar fi arătat pe telefon o informație potrivit căreia știa, înaintea unor lideri liberali, că președintele României urma să-l desemneze pe Adrian Veștea pentru funcția de premier. Ciucu a povestit episodul în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24, precizând că nu poate demonstra public informația, dar susține că discuția a avut loc.
Potrivit lui Ciprian Ciucu, acesta se afla la Singapore când s-a întâlnit cu Ion Ceban, care l-ar fi întrebat despre situația politică de la București.
Edilul Capitalei României spune că i-a povestit lui Ceban despre nominalizarea lui Adrian Veștea, menționând că nici el, nici lideri liberali precum Ilie Bolojan sau Dan Motreanu nu ar fi fost informați în prealabil.
„Zice: «A, nu știai?» (...) Și mi-a dat telefonul. Mi-a arătat că îi scrisese cineva despre Veștea”, a relatat Ciprian Ciucu, transmite g4media.ro
Potrivit acestuia, informația ar fi ajuns la Ion Ceban înaintea unor membri importanți ai conducerii PNL.
Ciucu: „Noi, colegii domnului Veștea, nu am știut”
Primarul Bucureștiului s-a declarat surprins de faptul că liderii liberali nu ar fi fost consultați înainte de anunțarea deciziei.
„Noi, care eram colegii domnului Veștea, de atâția ani suntem împreună, ne cunoaștem și ne respectăm, nu am știut”, a declarat Ciprian Ciucu.
Adrian Veștea era unul dintre liderii importanți ai PNL și ocupa funcția de prim-vicepreședinte al partidului.
Într-o reacție publicată pe rețelele de socializare, Ion Ceban a menționat că afirmațiile spuse de Ciprian Ciucu sunt nefondate.
„Nu am nici o idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aşi fi implicat? Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală. Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun”, a scris Ion Ceban pe pagina de Telegram.
Guvernul propus de Adrian Veștea nu a trecut de votul Parlamentului
Potrivit relatărilor din presa română, președintele Nicușor Dan l-ar fi desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier după negocieri politice tensionate.
Executivul propus de Veștea, format împreună cu PSD, nu a reușit însă să obțină votul de încredere în Parlament.
Ion Ceban, în centrul unei noi controverse politice
Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, a fost menționat de mai multe ori în contextul relațiilor politice dintre Republica Moldova și România. Edilul a fost interzis în România în urma unei decizii a autorităților române, care au invocat motive legate de securitatea națională și presupuse legături cu interese rusești, acuzații respinse de acesta.
Deocamdată, nu există o confirmare independentă a informației prezentate de Ciprian Ciucu privind mesajul primit de Ion Ceban sau despre sursa acesteia.


