Fosta ambasadoare a RM in Italia, a scris pe pagina sa de facebook ca dupa ce a candidat independent la alegerile parlamentare din 24 februarie a fost rechemata din functia de ambasador si intimidata si hartuita de fosta guvernare.

"Dragi prieteni, 

Mulți dintre dvs îmi scrieți, mă întrebați: Ce vi s-a întâmplat? Unde ați dispărut? Ce faceți?

Vă răspund, nu însă înainte de a vă mulțumi din suflet fiecăruia pentru tot sprijinul, căldura și respectul dvs. Împreună am reușit să realizăm multe pentru oamenii noștri, pentru comunitate, pentru relațiile moldo-italiene. Și sunt sigură: multe ne vor reuși în continuare.

Pe 28 martie am fost rechemată din funcția de ambasador sub pretextul expirării mandatului. În realitate, însă, a fost o răfuială a fostei guvernări pentru că am îndrăznit să candidez independent, fără ”binecuvântarea” lor, la alegerile parlamentare din 24 februarie. Sunt de nedescris intimidările și hărțuirea fără nicio cruțare la care am fost supusă.

În semn de profund dezacord cu toate aceste fărădelegi și ticăloșenii, pe 28 mai am demisionat din serviciul diplomatic. 

Crearea majorității parlamentare și desemnarea noului guvern, la fel ca și multora dintre dvs, mi-a redat speranță.

De aceea răspund cu încredere apelului Ministrului de externe Nicu Popescu și îmi exprim deplina disponibilitate de a pune umărul la realizarea sarcinilor grele care stau în fața diplomației noastre și a noului guvern. 

Salut și susțin noua majoritate parlamentară și noul guvern și îi îndemn pe toți oamenii de bună credință s-o facă. Doar așa ne vom putea apăra libertatea și demnitatea noastră și a copiilor noștri!", a scris Stela Stingaci pe pagina sa de facebook.