Din cod rosu de alerta in cod portocaliu. Dupa ce comerciantii care vand in pietele din raionul Cimislia au protestat in aceasta dimineata in fata consiliului raional, comisia teritoriala extraordinara pentru sanatate publica de acolo a decis ca agentii economici pot iesi la lucru de maine, iar transportul public va circula dupa un program special. In orasul Cimislia insa, ramane instituit codul rosu, iar scolile si gradinitele s-au inchis.
Nemultumiti de instituirea unui cod rosu la Cimislia, zeci de comercianti au iesit astazi in strada si au cerut autoritatilor sa le permita sa activeze in piete.
“Linistiti-va! Ieri am discutat.
- Lasati mana jos si ascultati-ne pe noi.
- Eu v-am ascultat. Linistiti-va!”
Oamenii spun ca in piata, riscul de infectare nu este mai mare decat in supermarketuri.
”Acum piata s-a schimbat, e in aer liber, puteti sa imi spuneti dumneavoastra, cum putem sa ne infectam in aer liber? De ce in magazinele mari se permite, iar noi, agenti mici, nu avem cu ce plati fondul social, noi ce facem? De unde platim?”
Pentru ca agentii economici au spus ca protestele nu se vor incheia pana autoritatile le vor permite sa activeze, comisia teritoriala pentru sanatate publica a convocat o sedinta de urgenta pentru a examina cerintele acestora.
Mariana GRAMA, SECRETAR DE STAT MINISTERUL AFACERILOR INTERNE: ”Noi ne-am autosezizat pe baza postarile de pe retelele de socializare si inclusiv nemultumirile cetatenilor care au parvenit. Am informat si Guvernul Republicii Moldova ca astazi vom desfasura aceasta sedinta extraordinara de sanatate publica din raionul Cimislia, care a fost convocata de urgenta.”
Dupa cateva ore de dezbateri si discutii, comisia a decis sa permita activitatea pietelor incepand de maine.
“Ne-au permis de maine, din data de 11 sa activam in piata Cimislia cu respectarea restrictiilor.”
"Suntem multumiti, daca nu era doamna secretar de stat si daca lumea nu se agita si nu iesea la protest ieri si azi, nu se rezolva nimic si avea sa stam acasa.”
Vicepresedintele raionului, Ghenadie Grosu, ne-a spus la telefon ca noua hotarare va fi publicata maine. Acesta ne-a spus ca nici trasportul public nu isi va sista activitatea pe deplin, dar va circula doar dimineata si seara. Iar scolile si gradinitele din oras raman inchise, din cauza focarelor, pentru urmatoarele 14 zile, acolo fiind instituit cod rosu.

