A dat mita 2 000 de euro si a fost amendat cu 115 de mii de lei. Aceasta este decizia Judecatoriei Chisinau, dupa ce medicul Vadim Scarlat a recunoscut ca a dat mita unui judecator pentru ca acesta sa emita o solutie favorabila intr-un dosar penal in care medicul avea calitate de invinuit. Toata tranzactia a fost intermediata de un asistent judiciar, sotia caruia a beneficiat de serviciile medicului Scarlat, scrie zdg.md
Conform deciziei motivate, Scarlat şi asistentul judiciar, Furtuna Vitalii, se cunoşteau de circa doi ani, timp în care medicul i-a acordat consultaţii medicale soţiei acestuia, pentru conceperea copiilor, fiind şi cel care i-a prestat servicii în timpul sarcinii, dar şi la naşterea copiilor.
Cunoscând ca Furtuna are cunoştinţe juridice, Scarlat i s-a adresat pentru a-i fi acordata consultanţa juridica în cadrul urmarii penale nominalizate în privinţa sa.
Procuratura Anticorupţie susţine ca Scarlat este vizat într-un dosar cu privire la decesul unui nou-nascut. Potrivit actului de învinuire, expertiza medico-legala a demonstrat ca exista legatura cauzala între decesul copilului si actiunile neglijente ale medicului. În apararea sa, medicul a solicitat o expertiza în comisie care însa a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca sa puna punct divergentelor, parintii nou-nascutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiza independenta la Bucuresti, însa solicitarile lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisa expertiza care l-ar fi disculpat, medicul a recurs la mituirea judecatorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât si a parintilor copilului decedat.
Judecatoarea Liubovi BrînzaFoto: anticorupţie.mdAstfel, pentru a evita efectuarea expertizei la Bucureşti, Scarlat a solicitat asistenţa lui Furtuna, care activa în calitate de asistent judiciar la Curtea de Apel Chişinau. Ulterior, asistentul judiciar a pretins ca are influenţe asupra judecatorilor şi poate interveni pentru soluţionarea chestiunii respective, doar ca e necesara oferirea unei remunerari ilicite în marime de 2 000 de euro.
„Asadar, Furtuna Vitalii, având o obligatie morala în semn de recunostinta fata de asistenţa medicala acordata de catre Scarlat Vadim sotiei sale pe parcursul ultimilor doi ani, si folosindu-se de relatiile sale în cadrul autoritatii judecatoresti în scopul de a-l avantaja pe Scarlat Vadim, cunoscând despre faptul ca plângerea acestuia a fost repartizata pentru examinare judecatoare Svetlana Tizu, si despre faptul ca, judecatoarea din cadrul Curtii de Apel Chisinau, Liubovi Brînza se afla în relatii apropiate cu Svetlana Tizu, la 04.09.2018 s-a adresat catre Liubovi Brînza, cu care el activa, ca aceasta sa intervina în calitate de mijlocitor catre Svetlana Tizu întru adoptarea unei încheieri în favoarea lui Scarlat Vadim, promitând si oferind suma de 2 000 euro, care anterior i-a oferit-o Scarlat Vadim”, se menţioneaza în decizia Judecatoriei Chişinau.
Judecatoarea Liubovi Brînza a fost de acord sa intervina pe lânga Svetlana Tizu, careia i-a şi transmis suma de 2 000 de euro. Ulterior, dupa ce a acceptat cei 2 000 de euro, la 10 septembrie 2019, Svetlana Tizu a respins solicitarile procurorului.
CITESTE MAI DEPARTE PE: zdg.md


