Directorul ANRE este functionarul care ia de la stat unul din cele mai mari salarii din Moldova. In declaratia sa de avere, Veaceslav Untila a trecut pentru anul trecut o leafa de peste 80 de mii de lei, adica mai bine de un milion de lei anual. Functionarul mai detine o casa de locuit de peste 2 milioane de lei, doua apartamente si doua masini.
Directorul general al Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica, Veaceslav Untila a ridicat anul trecut un salariu de peste un milion de lei, ceea ce inseamna aproape 84 de mii de lei pe luna. Asta desi, luna trecuta cand a fost audiat in Parlament acesta spunea ca are un salariu de doua ori mai mic.
Potrivit declaratiei sale de avere si interese personale, in 2020, Untila a mai primit si o pensie de peste 130 de mii de lei, adica aproape 11 mii de lei pe luna.
Seful ANRE detine in proprietate o casa de locuit de peste doua milioane de lei, doua apartamente in valoare totala de peste un milion de lei, dar si doua garaje. Familia Untila mai detine doua masini de model Toyota, una cumparata in 2010 cu peste trei sute de mii de lei si alta in 2012 cu aproape trei sute de mii de lei.
Veaceslav Untila a declarat ca anul trecut i-au fost donate 2/3 dintr-o casa de locuit ce valoreaza peste 398 de mii de lei.
Untila mai detine trei conturi bancare unde sunt depozitati peste 800 de mii de lei.
Veaceslav Untila a fost toata viata functionar la stat. Acesta a detinut functii in Guvern, dupa care a devenit si deputat din partea Partidului Liberal. Ulterior, acesta a fost timp de doi ani presedinte al Curtii de Conturi, iar in februarie 2019 fost numit in functia de director general al Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica. Luna trecuta Parlamentul i-a acordat vot de neincredere si i-a cerut demisia, pentru ca nu a intervenit pe piata carburantilor pentru a reglementa preturile, acesta insa a ramas in functie.

