Directorul Asociatiei de gospodarie a spatiilor verzi a fost vizat de ANI, dupa ce n-a declarat venituri in valoare de 325 mii 530 de lei.
Potrivit Autoritatii Nationale de Integritate, controlul a fost efectuat in perioada aprilie 2018 - 2019, fiind extinsa procedura de control si asupra sotiei acestuia.
Astfel, in cadrul investigatiilor s-a stabilit ca, cei doi soti au declarat venituri in suma de 353 mii 165 de lei, obtinute din salariu, pensie si o posibila donatie de aproximativ 69 mii de lei din partea socrilor.
Totusi, barbatul si sotia sa au avut mai multe cheltuieli decat venituri, de aproximativ 679 mii lei. Din acesti bani peste 64 mii de lei au fost directionati spre achitarea unui credit, aproximativ 70 mii de lei in efectuarea platilor prin intermediul cardului bancar, circa 150 mii lei au fost extrasi in numerar prin intermediul bancomatelor, iar cu suma de 20 mii de euro au procurat un teren pentru constructii in raionul Ialoveni.
In baza acestor informatii acumulate, inspectorul de integritate a remarcat aceasta diferenta substantiala de 325 mii 530 de lei dintre veniturile indicate de cei doi soti si cheltuielile inregistrate. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, barbatul a invocat ca banii au fost obtinuti dintr-o donatie din partea socrilor si a unor imprumuturi de la persoane fizice, insa nu a putut justifica prin acte veridice si autentice aceasta suma.
Ca urmare a celor constatate, ANI va initia o cauza in instanta de judecata competenta pentru dispunerea confiscarii averii nejustificate de 325 mii 530 de lei, iar catre Procuratura Generala a Republicii Moldova a fost remis un denunt pe aspecul falsului in declaratii in cadrul controlului.
Daca actul de constatare va ramane definitiv, ANI va sesiza Primaria municipiului Chisinau pentru eliberarea subiectului din functia de director al intreprinderii, urmand sa fie inscris in Registrul interdictiilor.


