Doi copii din Durlesti au ramas in grija bunicului dupa o crima infioratoare care s-a produs de Paste in familia lor. Mama a fost omorata de sotul beat si agresiv, iar scena s-a produs in timp ce copiii erau acasa. Individul a fost retinut, iar politia sustine ca micutii vor avea discutii cu un psiholog.
Pe strada pe care ieri se auzeau certuri si tipete, astazi era liniste. Cei doi copiii care au asistat in ziua de Paste la scene cumplite, erau si astazi acasa unde au ramas cu bunicul lor.
Liubov PLAMDEALA, REPORTER PRO TV:“Acum cei doi copii sunt in grija tatalui victimei. Barbatul a iesit la poarta, dar nu a vrut sa ne vorbeasca la camera, spunandu-ne doar ca cei mici sunt bine.”
Potrivit politiei, scandalul a inceput dupa-amiaza. Barbatul in varsta de 33 de ani a snopit-o in bataie pe femeia de 35 de ani pana aceasta si-a dat ultima suflare. Vecinii ne-au povestit ca micutii, o fetita de clasa a doua si fratele ei de gradinita, au asistat la aceasta tragedie. Nimeni nu ar fi incercat sa previna tragedia, iar o ruda a apelat la 112 abia dupa ce crima a fost savarsita. Oamenii povestesc ca nu era prima data cand se auzeau strigate in familia lor.
“Ei beau, era galagie, se certau. Anul trecut, tot aici lucram, tot de Pasti se auzea galagie.”
“Era asa un mititel, ea mai mare. Parca nu se ucideau. Mama ei e plecata in Germania.”
Cu toate acestea el nu era in evidenta organelor de drept ca agresor. Politia nu a putut sa ne explice de ce.
Eleonora SARAN, PRIMARUL ORASULUI DURLESTI: "Ca barbat agresiv nu era.
- De ce nu era in evidenta? Vecinii spuneau ca deseori o batea.
- Nu, deci asistentul social monitoriza familia ca familie social-vulnerabila si saraca, dar nu ca agresor.”
Intrebata daca micutii vor avea parte de consiliere psihologica, responsabila de la serviciul de presa al IGP ne-a spus ca da, fara sa ne poata oferii detalii despre ce serviciu este vorba si cand vor incepe discutiile cu specialistul, de vreme ce copiii au fost supusi ieri unui asemenea soc. Nici primarul localitatii nu a putut sa ne raspunda la intrebare.
Eleonora SARAN, PRIMARUL ORASULUI DURLESTI: „Maine asistenta sociala va lua legatura cu bunelul. Urmeaza sa decidem cum vom lucra cu copiii. Maine o sa va dam alte detalii.”
Dupa ce si-a ucis sotia, barbatul ar fi incercat sa-si puna capat zilelor, mai spun martorii celor intamplate. El s-a aflat sub supravegherea medicilor timp de cateva ore, dupa care a fost externat si plasat in arest preventiv pentru 72 de ore. Acesta risca pana la 15 ani de puscarie.

