Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți în flagrant de ofițerii Poliției de Frontieră, fiind suspectați că ar fi organizat trecerea ilegală a frontierei de stat pentru două persoane originare din Ucraina. Pentru serviciul ilegal, suspecții ar fi cerut câte 5.000 de dolari pentru fiecare persoană.
Potrivit informațiilor acumulate în cadrul investigației, cei doi moldoveni ar fi fost implicați în organizarea trecerii ilegale a frontierei pentru cetățeni ucraineni, solicitând în schimb sume importante de bani.
În urma măsurilor întreprinse de organele de drept, ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore.
30 de zile de arest preventiv
Ulterior, la demersul procurorului, instanța de judecată a dispus în privința celor doi aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cazul este investigat în cadrul unei cauze penale, care vizează organizarea migrației ilegale săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.
Risca până la 12 ani de închisoare
Potrivit legislației, persoanele găsite vinovate de o asemenea infracțiune ar putea sta la închisoare de la 5 la 12 ani, amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale, precum și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pentru o perioadă de 3 până la 5 ani.

