Alți doi tineri în cazul soților vârstnici din Căușeni au fost condamnați la închisoare, după ce au pătruns mascați și înarmați în casă pentru 100 de mii de lei.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, odată cu condamnarea primilor trei inculpați, atacul a fost coordonat de către doi deținuți din penitenciar, implementat de ceilalți trei inculpați care se aflau la libertate, doi dintre aceștia fiind frați. Acum, prin această sentință a fost condamnat și cel de-al doilea frate geamăn din grupul infracțional. Unul din ei a fost condamnat la 5 ani închisoare, iar celălalt la 3 ani și 4 luni.  

Membrii grupului criminal organizat nu au reușit să-i atace pe cei doi soți trei nopți, din diverse motive organizatorice. 

Totodată, aceștia conveniseră că în cazul în care vârstnicii s-ar fi împotrivit, aceștia i-ar fi înjunghiat în picior. În final, în noaptea în care au pătruns în casa victimelor, aceștia au fost reținuți, dat fiind faptul că polițiștii deja îi așteptau, deoarece dispuneau de informația privind planul criminal al acestora.