Doi vameși au fost trimiși în judecată, fiind învinuiți că ar fi permis vămuirea ilegală a unor automobile, deși nu erau întrunite condițiile prevăzute de lege. Acțiunile acestora ar fi provocat un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei bugetului de stat.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, angajații ar fi permis vămuirea unor automobile, deși ar fi constatat că nu erau respectate cerințele legale. Printre încălcările depistate se numără neachitarea vinietei pentru ultimele 90 de zile de aflare a automobilelor în Republica Moldova sau introducerea acestora în țară înainte de perioada prevăzută de lege.
Prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei
În aceste condiții, accizele care urmau să ajungă la bugetul de stat ar fi fost reduse cu 70%, iar prejudiciul estimat depășește 1,5 milioane de lei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi ar putea achita amenzi de la 67.500 la 117.500 de lei sau ar putea sta la închisoare de la 2 la 7 ani. În ambele cazuri, aceștia pot fi privați de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru o perioadă de la 5 la 10 ani.


