Vestea neașteptată a morții căpitanului Nicolae Velicico a îndoliat Armata Națională. Militarul s-a stins din viață în timp ce se afla la studii în Statele Unite. Ministerul Apărării a transmis condoleanțe familiei și anunță că, împreună cu partea americană, va asigura procedurile de repatriere.
Ministerul Apărării a anunțat cu profund regret decesul subit al căpitanului Nicolae Velicico, militar care a activat în cadrul Batalionului Geniu „Codru”.
Instituția îl descrie drept un profesionist responsabil și dedicat armei geniu și transmite condoleanțe familiei, colegilor și prietenilor acestuia. Totodată, repatrierea militarului va fi asigurată în colaborare cu partea americană.
A participat la misiuni de deminare
După absolvirea Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, Nicolae Velicico a activat în Batalionul Geniu „Codru”. Pe parcursul carierei, acesta a participat la mai multe misiuni de deminare și de lichidare a consecințelor calamităților naturale pe teritoriul Republicii Moldova.
A fost în două misiuni KFOR în Kosovo
Căpitanul a făcut parte din echipa de geniști a Armatei Naționale în cadrul a două misiuni de menținere a păcii KFOR în Kosovo.
A lucrat la podul de pontoane de la Leova-Bumbăta
În 2023, Nicolae Velicico a fost superiorul lucrărilor de geniu pentru instalarea podului de pontoane peste râul Prut, la punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta.


