Fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoaca, a venit cu o reactie dupa decesul fetitei din Parcul Alunelul din capitala. Acesta sustine ca comunicatul de presa al primariei este o insulta in adresa copilului care si-a pierdut viata si a parintilor lui.

„Sa ataci imediat din prima propozitie pe cineva si sa manipulezi, atunci cand se produce o tragedie, atunci cand tu raspunzi de parcurile care iti apartin, stiind ca nici nu ai solicitat arborele spre defrisare - este un tupeu fara margini, o oneptie, o nebunie si o salbaticie, dar mai inseamna ca te simti cu misca pe caciula. Numai pentru aceasta cineva trebuie sa-si dea demisia, pentru ca atunci cand faci asemenea afirmatii esti incompatibil cu functia”, a scris Chirtoaca pe pagina sa de facebook.

Totodata, fostul primar a mai adaugat ca asemenea tragedii au mai avut loc in 2016, atunci cand o femeie si-a pierdut viata. 

„In 2016, Ceban se lauda, ca datorita activistilor lui, defrisarile au fost oprite. In anul 2017, dupa calamitatile din luna aprilie, am spus ca aproape fiecare arbore din Chisinau prezinta pericol. Problemele reale ale orasului sunt lasate de izbeliste. Cat am fost in CMC, in ultimii ani, am insistat de cateva ori - prioritatile orasului sunt altele. Fenomenele meteo extreme sunt din ce in ce mai dese iar consecintele - din ce in ce mai grave, traim intro alta lume - abordarile trebuie schimbate. Ca de obicei - nimeni nu aude, pe nimeni nu intereseaza”, a mentionat acesta.

Tot in mesajul sau, Dorin Chirtoaca a criticat primaria municipiului Chisinau si pe actualul primar, Ion Ceban.

„Astazi Primaria este o parodie, o caricatura, o institutie populista si paralizata, orientata spre modul sovietic de administrare a lucrurilor, nereprezentativa pentru Chisinau.Ceban a pornit renovarea parcului si a pornit lucrari - deci, era obligat sa revizuiasca toata infrastructura si toti arborii, sa fie facute expertize - tot ce se face la o reconstructie capitala. Au fost facute? Iata ce trebuie sa ne spuna comunicatul de presa si apoi ancheta, atat cea interna, cat si a procuraturii, nu acuzatii obraznice din prima propozitie. Acest caz presupune deschiderea unui dosar penal complex, pentru ca reconstructia unui parc este o investitie capitala unde nu este vorba despre lucrari si activitate cotidiana si neglijenta doar a unei persoane”, a subliniat el.

Potrivit Procuraturii, la data de 14 mai, o fetita de un an a fost lovita de o creanga uscata in timp ce se afla impreuna cu rudele in parcul Alunelul, situat pe strada Calea Iesilor din Chisinau.

Minora a fost transportata in Sectia reanimare a Spitalului Clinic Municipal Pentru Copii din capitala, insa urmare a leziunilor corporale, aceasta a decedat in seara aceleiasi zile.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.