Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, condamnat ieri la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la MAI, urmează să fie dat în căutare după ce nu a fost găsit acasă. Totodată fostul șef al fostei Direcții 5, Valeriu Cojocaru, care a primit aceeasi pedeapsă a venit cu o reacție publică în care a spus că dosarul său este „politic și de răzbunare”. Totuși acesta a spus că se va conforma legii când va reveni din Ungaria, unde se află acum. Totodată Dorin Damir, care s-a predat poliției, după sentința de ieri a fost escortat la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, acolo unde este deținut și nașul său Vlad Plahotniuc.
Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „La câteva ore după pronunțarea sentinței de condamnare la trei ani de închisoare cu executare, Dorin Damir ar fi venit benevol la poliție unde s-a predat. Acesta a fost reținut și escortat aici la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Nu se știe daca acesta se va întâlni cu nașul său Vlad Plahotniuc, care la fel este deținut aici de când a fost extradat din Grecia.”
Alexandru LEVINSCHI, AVOCATUL LUI DORIN DAMIR: „Deci dumnealui s-a conformat, imediat s-a luat legătura cu autoritățile și dumnealui fiind în acest contact s-a predat binevol pentru a fi luat în arest.”
Valeriu Cojocaru, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale a Ministerului de Interne, care la fel a fost condamnat ieri la trei ani de închisoare cu executare a reacționat pe rețelele de socializare. Într-un filmuleț acesta a spus că se află în prezent în interes de serviciu și că nu se eschivează de la executarea pedepsei, însă va contesta sentința în instanța de apel.
Valeriu COJOCARU, FOSTUL ȘEF AL DIRECȚIEI OPERAȚIUNI SPRECIALE AL MAI: “Eu nu mă eschivez și nu m-am eschivat de organele de drept din Republica Moldova. La moment eu mă aflu în Uniunea Europeană, mai exact în Ungaria în localitatea Nagylac. Începând cu ziua de astăzi, 20.01.2026, eu împreună cu avocații mei vom purcede la studierea minuțioasă a acestei sentințe și în mod cert ea va fi atacată cu apel.”
Totodată, fostul șef al Direcției 5 a lansat acuzații grave, susținând că este victima unei persecuții politice. Poliția anunță însă că simpla declarație publică a acestuia nu înlocuiește obligația legală de a se prezenta pentru executarea pedepsei, iar în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, Valeriu Cojocaru va fi dat în căutare internațională.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI: „Faptul că cineva iese și comunică asta nu împiedică la executarea sentinței. Deci persoana în momentul în care iese de bună credință trebuie să vină să execute. O să lucrăm cu țara respectivă, să verificăm dacă este acolo și să asigurăm procedura de reținere și extrădare conform competențelor.”
De negăsit este Alexandru Pînzari, fostul șef al Inspectoratului General al Poliției. Potrivit autorităților, acesta nu este la domiciliu, motiv pentru care a fost inițiată procedura de căutare la nivel național.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI: „La ziua de ieri la domiciliul respectiv persoana nu a fost găsită, astfel în seara zilei de ieri a fost inițiat dosarul de căutare. La primele ore ale dimineții s-a mers la judecătorul de instrucție pentru autorizarea măsurilor deja.”
Alexandru Pînzari, Valeriu Cojocaru și Dorin Damir au fost condamnați la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la fosta direcție numărul 5 din cadrul Ministerului de Interne. Cei trei sunt acuzați de abuz de serviciu. Aceștia susțin că sunt nevinovați. Cauza a fost pornită în vara lui 2021, când procurorii au aflat că Dorin Damir, finul oligarhului Vladimir Plahotniuc, a fost angajat fictiv în Direcția nr. 5 în perioada 2017-2019. Subdiviziunea respectivă a fost desființată în 2019 de ministrul de Interne de atunci, Andrei Năstase, care a spus că aceasta era, de fapt, o „poliție politică” care fila și intercepta politicieni de opoziție, activiști civici și „agenți economici incomozi regimului” lui Plahotniuc.

