Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean a venit cu un mesaj de comemorare cu ocazia implinirii a 74 de ani de la cel de-al doilea si cel mai mare val de deportari ale basarabenilor in Siberia. Recean a depus flori la memorialul din Floresti, acesta aflandu-se intr-o vizita de lucru in acest raion.
„Acum 74 de ani, la 6 iulie 1949, incepea deportarea fortata in Siberia a 35 796 de oameni de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova - cel mai mare val de deportari in masa din istoria tarii noastre.
Onoram memoria celor care au fost afectati de acest val de deportari si care au purtat aceste traume toata viata – familii despartite, suferinta fizica si emotionala, nedreptate. Comemorand cel de-al doilea val de deportari, trebuie sa ne asiguram ca astfel de atrocitati nu se vor mai repeta niciodata. Trebuie sa aparam valorile umane fundamentale si sa fim solidari cu toti cei care inca se confrunta cu represiune si nedreptate'', a scris Dorin Recean.
Dorin Recean, care se afla intr-o viziat de lucru la Floresti, a depus flori la momenumntul fostilor deportati.
In aceasta zi de comemorare, am depus flori la monumentul in memoria fostilor deportati din Floresti. La memorial, am cunoscut-o pe Elena Postolache Soimu - una din basarabencele care a fost deportata intr-un lagar al Gulagului sovietic - si care mi-a impartasit povestea cutremuratoare prin care a trecut familia sa. I-am multumit doamnei Postolache Soimu pentru curaj si rezistenta si pentru ca, alaturi de alti basarabeni, a luptat pentru drepturile ei si pentru libertate'', a scris premierul intr-un mesaj pe Facebook.
Noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria romanilor basarabeni, desemnand cea mai masiva deportare a familiilor din aceste tinuturi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.