Ion Druta, ex-presedintele Curtii Supreme de Justitie (CSJ), este anchetat penal pentru imbogatire ilicita si amestec in infaptuirea justitiei dupa ce fiica, socrii si parintii pensionari ai magistratului au cumparat, in ultimii 5 ani, mai multe bunuri imobile in Chisinau, care valoreaza, la pretul lor de piata, peste 13 milioane de lei, iar in biroul acestuia au fost gasite mai multe note informative cu indicatii exacte pentru judecatorii care examinau dosare de rezonanta in care erau vizati omul de afaceri Valentin Esanu, Oleg Pruteanu, alias „Borman”, sau persoanele invinuite de tentativa de asasinat asupra lui Vladimir Plahotniuc.

ZdG a localizat bunurile imobile procurate in ultimii ani de membrii familiei Druta si a consultat mai multe note informative care au fost gasite in biroul magistratului de la CSJ.

Oficial, in ultimii trei ani, nici judecatorul Ion Druta, nici sotia sa nu au facut achizitii importante. Socrii magistratului, parintii acestuia, dar si fiica sa, insa, au achizitionat mai multe apartamente si spatii comerciale in blocuri noi din Chisinau, construite recent.

Fiica judecatorului a procurat bunuri imobile de peste 5 milioane de lei

Cristina Druta este fiica lui Ion Druta, nascuta in 1991. In decembrie 2011, pe cand avea 20 de ani, aceasta semneaza un contract de investitii cu „Exclusiv Imobil” pentru procurarea unui spatiu nelocativ (comercial) cu suprafata de 164 m.p. intr-un bloc construit pe str. Serghei Lazo din Chisinau. Imobilul, unul exclusivist, se afla la o strada distanta de cel mai important si cunoscut bulevard, Stefan cel Mare si Sfant.

Incaperea a devenit, oficial, proprietatea Cristinei Druta in august 2014, cand blocul a fost dat in exploatare. Pretul unui metru patrat de spatiu comercial in zona depaseste suma de 1000 de euro astfel ca, un simplu calcul arata ca cei 164 de m.p. procurati de fiica judecatorului au costat, cel putin, 164 mii de euro, adica peste 3,2 milioane de lei.

In blocul din strada Independentei, fiica presedintelui CSJ a procurat doua apartamente, doua locuri de parcare si o debara. Pretul de piata al acestor imobile depaseste suma de 90 de mii de euro.

In august 2014, pe cand avea 23 de ani, Cristina semneaza un alt contract de investitii cu firma de constructii „Urbanconstruct”, pentru doua apartamente situate la etajul patru al unui bloc de locuit aflat atunci in constructie, pe str. Independentei. O locuinta are doua etaje si o suprafata de 75,7 m.p.. Cea de-a doua este la acelasi etaj si are o suprafata de 42,9 m.p.. In decembrie 2015, este semnat procesul verbal de transmitere a apartamentelor. La scurt timp, in februarie 2016, dreptul de proprietate este inregistrat la Cadastru pe numele Cristinei Druta.

Firma „Urbanconstruct” a vandut apartamentele in blocul din str. Independentei cu preturi care variau intre 670 si 720 euro pentru un metru patrat. Un calcul simplu arata ca cele doua apartamente au costat-o pe fiica judecatorului aproximativ 80 de mii de euro, echivalentul a 1,6 milioane de lei.

In noiembrie 2016, in acelasi bloc, Cristina Druta a semnat contractul de cumparare a unui spatiu nelocativ (debara) cu suprafata de 14,5 m.p.. In aceeasi perioada, Cristina a cumparat si doua locuri de parcare in acelasi bloc, ambele cu suprafete de cate 15 m.p., astfel ca investitia finala in aceste cinci bunuri imobile a depasit suma de 90 de mii de euro.

Cristina Druta este una dintre fondatoarele firmei „Lic-Dana” SRL, deschisa inca in 1999 de Victoria Ciumacu, soacra lui Ion Druta si o ruda a familiei, Natalia Turcan. In noiembrie 2017, Cristina Druta a preluat cota parte din firma detinuta de Natalia Turcan. Compania acorda servicii farmaceutice.

Socrii pensionari au procurat bunuri de peste 7 milioane de lei

Victoria si Pavel Ciumacu sunt socrii judecatorului Druta. Pavel Ciumacu are 76 de ani, iar sotia sa, Victoria, 75 de ani, ambii fiind de mai mult timp la pensie. Socrii lui Ion Druta au locuit toata viata in orasul Balti, acolo unde s-au casatorit in 1968. In mai 2019, Primaria din localitate a organizat, in cinstea casatoriei lor, dar si a altor 22 de cupluri, un eveniment „de omagiere cu prilejul a 50 de ani de casatorie comuna”, in document fiind indicata adresa de domiciliu din Balti a sotilor Ciumacu.

In blocul din str. Serghei Lazo din centrul Capitalei, fiica judecatorului Ion Druta si socrii acestuia au procurat doua spatii comerciale cu o suprafata totala de aproximativ 340 m.p.. Bunurile imobile valoreaza la pretul de piata peste 7 milioane de lei.

In februarie 2010, socrii lui Ion Druta semneaza un contract de investire intr-un spatiu nelocativ (comercial) de 184,6 m.p. in blocul din str. Serghei Lazo, acolo unde, peste aproape un an, avea sa investeasca si fiica lui Ion Druta. In august 2014, sotii Ciumacu au intrat, oficial, in proprietatea spatiului comercial, care costa, la pretul de piata, aproximativ 200 de mii de euro, echivalentul a 4 milioane de lei.

In aprilie 2016, in urma unui contract de schimb, socrii judecatorului Druta au intrat in posesia altor doua bunuri imobile intr-un bloc de locuit construit de compania „Basconslux” pe str. Melestiu, in imediata apropiere a complexului construit de aceeasi companie pentru angajatii din procuratura.

incapere procurata de familia Ciumacu are 164,8 m.p., iar a doua – 20 de m.p. Oficial, bunurile imobile nu sunt inca date in exploatare, dar pretul lor de piata, in functie de destinatia lor, este de aproximativ 100-150 de mii de euro (aproximativ 3 milioane de lei).

ZdG a scris anterior ca Pavel si Victoria Ciumacu detin, in capitala, alte trei bunuri imobile pe str. Independentei (123), toate dobandite in anii 2002-2004, acestea fiind date in arenda retelei maghiare de farmacii „Gedeon Richter”.

Parintii judecatorului au cumparat un apartament in Chisinau

Serghei si Ana Druta sunt parintii judecatorului. Acestia locuiesc in satul Inesti, raionul Telenesti. Serghei are 77 de ani, iar sotia sa, Ana, 69 de ani, ambii fiind pensionari. In aprilie 2016, si acestia au semnat un contract de investitii in constructia unui apartament de 80 m.p., amplasat pe str. Melestiu din Capitala, chiar in complexul construit special pentru lucratorii procuraturii. Bunul imobil a intrat, oficial, in posesia parintilor lui Ion Druta in decembrie 2016, cand a fost dat in exploatare si costa, la pretul sau de piata aproximativ 45-50 de mii de euro (un milion de lei).

Socrii si parintii lui Ion Druta detin trei bunuri imobile in doua blocuri de locuit amplasate pe str. Melestiu din Chisinau. Bunurile valoreaza aproximativ 4 milioane de lei.

Oameni din satul Inesti ne-au anuntat ca Ana Druta a locuit si lucrat mai multi ani in Italia, de unde a revenit acum cativa ani, stabilindu-se definitiv in localitatea de bastina. Tot in Italia locuiesc si cele doua surori ale judecatorului Druta.

Declaratiile judecatorului Druta la audieri

Eugen Rurac, procurorul care gestioneaza dosarul penal deschis pentru imbogatire ilicita pe numele judecatorului Ion Druta, precizeaza ca urmarirea penala este aproape finalizata. „In scurt timp, dosarul va fi expediat in instanta de judecata. Asteptam niste raspunsuri de peste hotare. Cum vor fi aceste raspunsuri, dosarul este planificat pentru a fi expediat in judecata la sfarsitul lunii noiembrie, inceputul lunii decembrie. Membrii familiei (Druta, n.r.) nu au nicio calitate la aceasta etapa, tinand cont de faptul ca nu ne-am apreciat cum sa-i audiem. In calitate de martori, ei au dreptul sa nu faca declaratii, dar in calitate de complici, inca nu am luat decizia respectiva. Deci, ei inca nu au fost audiati. Dl Druta a fost audiat. A declarat ca bunurile au fost cumparate cu venituri de peste hotare ale rudelor sale si ca nu el este beneficiarul lor”, mentioneaza procurorul Eugen Rurac.

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD