Peste 30 de persoane au fost audiate de către poliție, printre care și copii, în cadrul cauzei penale deschise după moartea educatoarei din Hîncești. Despre asta, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, înainte de ședința Guvernului. 

Daniela MISAIL-NICHITIN, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE:„Toate persoanele și instituțiile care pot oferi detalii pentru a avea o investigație cât mai eficientă au fost audiați sau urmează să fie audiați. La moment, noi vorbim de peste 30 de persoane audiate de către poliție. Mai mult de atât, audierea minorilor a fost realizată în condiții speciale. Asta presupune o abordare complexă din perspectiva protecției copilului. La fel, succesoarea persoanei decedate a fost audiată la centrul de justiție familială în condiții prietenoase."

Totodată, ministrul a informat că dosarul penal a fost transferat de la Procuratura Hîncești și urmează a fi examinat sub conducerea Procuraturii sectorului Rîșcani din Chișinău. 

Despre cazul educatoarei din Hîncești, care a fost găsită fără suflare pe 3 martie, s-a aflat abia pe 8 martie, iar pe internet au apărut mai multe postări în care se vorbește despre faptul că femeia ar fi fost victima abuzului din partea soțului său. 

Citeste si : Moartea unei educatoare din Hîncești a îngrozit întreaga țară. Activiștii vorbesc despre un posibil femicid: „Nu este un accident, ci rezultatul unui abuz continuu”

Cazul a generat un val de reacții, iar în urma scandalului soțul ei și-a dat demisia din funcția pe care o avea în cadrul Consiliului Raional Hîncești și a fost exclus din rândurile partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate. 

Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a respins acuzațiile și susține că soția sa ar fi suferit de depresie și că se afla sub supravegherea medicilor psihiatri.

Citeste si : Prima reacție a soțului educatoarei din Hîncești: „Resping categoric insinuările potrivit cărora aș fi exercitat violență asupra soției mele." Ce spune acesta despre tentativa trecută de suicid a femeii