În cazul șocant de la Anenii Noi, urmărirea penală vizează, la moment, 6 victime, o spune ministrul de Interne. Principalul suspect se află în continuare în arest, iar măsura a fost prelungită  la 16 ianuarie. Despre asta ne-au confirmat responsabilii de la Procuratura generală. 

Citeste si : Fiul principalului suspect în cazul omorului de la Anenii Noi, reținut la frontieră. Ministrul de Interne: „Intenționa să părăsească teritoriul țării” - VIDEO

Daniella MISAIL-NICHITIN, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE: „La moment sunt în proces de desfășurare, expertizele sunt complexe, se așteaptă rezultatele acestora”. 

Totodată, ministrul a precizat că urmărirea penală vizează 6 victime, iar omorurile au fost comise în perioada anilor 2005-2015: „În momentul în care vor fi finalizate și prezentate rapoartele de expertiză, iar procurorii vor decide cu transmiterea acestora în instanța de judecată”.

Despre cazul șocant de la Anenii Noi s-a aflat pe 23 decembrie. Cercetările poliției însă au început acum trei luni, când s-a anunțat despre dispariția unui bărbat de 61 de ani. În urma investigațiilor a fost identificat suspectul de 59 de ani, care ar fi implicat în dispariția victimei, principala versiune fiind omorul. Luni, pe 22 decembrie, în mai multe gospodării care aparțin individului s-au făcut percheziții.

Citeste si : Suspectul principal în cazul șocant de la Anenii Noi ar colabora cu ancheta. Ministerul de Interne vine cu noi detalii din anchetă - VIDEO 

Acesta a fost încătușat și reținut. Acasă la el au fost găsite oseminte presupuse a fi umane și obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunii. Bărbatul este suspectat și de omorul altor persoane, iar, potrivit poliției, corpurile neînsuflețite ale victimelor ar fi fost folosite ca hrană pentru porcii de la ferma pe care o deține.  De asemenea, pe terenurile care aparțin suspectului s-au făcut săpături cu tehnică specială.

Citeste si : Dosarul omorului din Anenii Noi se extinde: complicitate la răpire, percheziții ample și informații alarmante despre istoricul suspectului principal - VIDEO

Miercuri, pe 24 decembrie, bărbatul a fost plasat în arest, însă a refuzat să fie adus în fața magistraților. În timp ce partenera sa, reținută împreună cu el, a fost plasată în arest la domiciliu. Cea de a treia persoană este cercetată în libertate și este învinuită de complicitate la răpire.