Dosarul in care primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, este acuzat de conflict de interese pentru ca a favorizat firma sotiei sale a ajuns in instanta. Cancelaria de Stat anunta ca a inceput astazi procedura de revocare din functie a acestuia. Pe masa judecatorilor este si dosarul primarului din satul Bumbata, acuzat ca si-a angajat sotia ca sefa la biblioteca. Niciunul dintre cei doi functionari nu ne-a raspuns astazi la telefon.
Maria DASTIC, PURTATOAREA DE CUVANT ANI: „Acestia vor fi lipsiti de dreptul de a detine o functie publica sau de demnitate publica, inclusiv mandatul de primar, timp de trei ani si vor fi inclusi in registrul interdictiilor.”
Se va intampla in cazul in care magistratii de la Judecatoria Ungheni vor admite acuzatiile din dosarele in care Alexandru Ambros, primarul municipului Ungheni, dar si cel al satului Bumbata sunt acuzati de conflict de interese. Documentele au fost depuse astazi la judecatorie de Cancelaria de Stat din Ungheni, ne-a spus seful institutiei.
Denis CARNOVSCHI, SEFUL OFICIULUI CANCELARIEI DE STAT UNGHENI: „-Au fost transmise in judecata dosarele, acum instanta va decide.
- In cat timp instanta s-ar putea expune?
- Nu stim, mai ales ca acum e pandemie si procesele se desfasoara mai greu.”
Luna trecuta Autoritatea Nationala de Integritate a cerut Cancelariei de stat din Ungheni revocarea din functie a celor doi primari, dupa ce Curtea Suprema de Justitie a decis ca actul de constatare emis de inspectorul de integritate inca in 2018 este definitiv. Primarul din Ungheni, Alexandru Ambros, care este la al treilea mandat de primar, este acuzat ca ar fi admis un conflict de interese, cumparand niste materiale de la o companie ce apartinea sotiei sale. Iar primarul din Bumbata ca ar fi angajata-o pe sotia sa in functia de bibliotecar sef al localitatii, fara sa declare acest lucru. Astazi Ambros nu ne-a raspuns la telefon, insa anterior acesta a negat acuzatiile si a spus ca ar fi vorba despre niste neclaritati in legislatie. Totodata, el ne-a spus ca a depus o sesizare la Curtea Constitutionala in acest sens si asteapta decizia, care ar putea sa-i faca dreptate. Iar primarul din satul Bumbata nu a fost de gasit pentru un comentariu.

