Șeful unei direcții din cadrul Inspectoratului Național de Investigații a fost reținut ieri în dosarul mitei de 400 de mii de dolari. Informația a fost confirmată de sursele Pro TV. Între timp, Centrul Național Anticorupție anunță că alți doi polițiști, reținuți ieri în aceeași cauză, au fost eliberați. În prezent în izolatorul CNA rămân patru suspecți, printre care un procuror.
Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că printre persoanele reținute în dosarul mitei de 400 de mii de dolari este și un șef de direcție din cadrul Inspectoratului Național de Investigație. Informația nu a fost confirmată însă oficial de CNA sau Procuratură.
Centrul Național Anticorupție anunță însă că, după audieri, doi dintre polițiștii reținuți în urma perchezițiilor de marți au fost eliberați. În prezent, în izolatorul CNA sunt patru persoane cercetate în acest caz – fiul fostului procuror Victor Plugaru, care a fost plasat marți în arest, cei doi polițiști, inclusiv șeful de direcție de la INI, și un procuror.
Potrivit surselor noastre cel din urmă ar fi Cristin Ghemu, procuror în cadrul Procuraturii Ialoveni din august 2024. Deocamdată nu am reușit să luăm legătura cu avocatul acestuia sau cu cei ai angajaților MAI.
Informația despre dosar a fost făcută publică luni, când a fost reținut fiul lui Plugaru. Potrivit anchetei, suspecții ar fi cerut 400 de mii de dolari de la câteva persoane în schimbul promisiunii de a le ajuta să obțină o decizie favorabilă într-o cauză penală de spălare de bani. Ofițerii CNA au publicat și interceptări cu discuțiile suspecților
„Vin doi oameni, îți spun bună ziua, îți dau numărul la avocat, suni avocatul, spui că ai nevoie de serviciul lor, vine și avocatul, bei cu ei o cafea. Ți-ai luat un telefon și un calculator pe care le cumperi mâine și te-ai dus acasă. Peste câteva zile te cheamă și te semnezi pe niște chestii și peste vreo lună îți dă o foaie de la procuratură. După încă o lună, îți dă de la judecătorie foaie precum că tu nu ai treabă cu chestiile astea.”
O parte din cei 400 de mii de dolari au fost transmiși către Daniel Plugaru sub controlul procurorilor. Atunci acesta a și fost reținut în flagrant. Daniel Plugaru este fiul fostului procuror Victor Plugaru, cel care a gestionat dosarul privind expulzarea ilegală a profesorilor turci de la Liceul „Orizont” în 2018. El și-a dat demisia pe 12 octombrie 2021.

