Procuratura Anticoruptie informeaza ca, la data de 15 martie a expediat in instanta de judecata cauza penala de invinuire a trei angajati ai Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, invinuiti in 6 episoade, pentru savarsirea infractiunii de corupere pasiva, in dosarul denumit generic „Schema de coruptie la Aeroportul International Chisinau”.
Potrivit oamenilor legii, anterior in decembrie 2021 si respectiv februarie 2022, procurorii anticoruptie au expediat in instanta de judecata, cauzele penale de invinuire a altor doi angajati ai Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, in cadrul carora unuia dintre ei i s-a incriminat 1 episod de coruptie, respectiv celui de al doilea - 11 episoade de corupere pasiva, fiind vizati in procesul de implementare a schemei infractionale de coruptie de la Aeroportul International Chisinau.
„Amintim ca, cauza penala a fost pornita in iunie 2021, in temeiul savarsirii infractiunii de corupere pasiva (art.324 alin.(2) din Codul penal), unde in rezultatul actiunilor de urmarire penala efectuate au fost retinuti 13 angajati ai Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, vizati intr-un dosar complex care cuprinde in total 59 de episoade, dintre care 38 de pretindere de mita si 21 de alte abateri contraventionale.
Mai exact, s-a constatat ca, angajatii Sectorului de Politie de Frontiera «Aeroportul International Chisinau», fiind in exercitarea atributiilor de serviciu, in contextul restrictiilor impuse de situatia epidemiologica, au creat si implementat o schema de obtinere ilicita a mijloacelor banesti de la pasagerii care plecau din tara si in privinta carora apareau suspiciuni de detinere si prezentare a testului PCR «COVID-19» cu semne de falsificare. Astfel, politistii implicati in serviciu ar fi acceptat si primit sistematic de la cetatenii care traversau frontiera Republicii Moldova pe sensul «iesire» sume cuprinse intre 50-100 de euro.
De asemenea, s-a mai stabilit ca, angajatii politiei de frontiera, implicati in serviciu, ar fi extorcat bani de la diverse persoane, atat cetateni moldoveni, cat si straini, care intentionau sa traverseze frontiera de stat a Republicii Moldova prin «Aeroportului International Chisinau», pe sensul «iesire», pentru a nu le intocmi procese verbale cu privire la incalcarea regulilor de izolare. Respectiv, contra unor remunerari ilicite, acestia nu intocmeau procese verbale pentru nerespectarea masurilor de profilaxie, prevenire si combatere a bolilor epidemice, a masurilor de sanatate publica, stabilite de autoritatile competente si pentru incalcarea regulilor de sedere in Republica Moldova.
Concomitent, in acest context, tinem sa concretizam ca, in decembrie 2021, trei persoane dintre cele vizate in schema infractionala vizata, au fost scoase de sub urmarire penala, pe motiv ca fapta savarsita contine semnele constitutive ale contraventiei de recompensa nelegitima sau de folos material, prevazuta de art. 315 din Codul contraventional.
In partea ce se refera la alti sapte angajati ai Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, mentionam ca, cauza penala in privinta acestora ramane la etapa de urmarire penala, in cadrul careia la moment sunt efectuate mai multe actiunile de urmarire penala necesare pentru terminarea ei si emiterea unei solutii pe caz.
Despre masurile suplimentare intreprinse pe cauza penala ramasa la etapa de urmarire penala si solutia dispusa pe caz, vom reveni ulterior cu informatii suplimentare,” se arata in comunicatul emis de procuratura anticoruptie.


