Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Incidentele au avut loc în această dimineață. Primul aparat de zbor a fost detectat în apropierea localității Palanca, iar cel de-al doilea a traversat zona Cioburciu și s-a deplasat în direcția regiunii transnistrene. Este al treilea incident de acest fel înregistrat în ultima sptămână. 

Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „Potrivit Ministerului Apărării, primul incident a fost înregistrat la ora 10:33 de Serviciul Operațiuni Aeriene. Aparatul a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Maiaki, a traversat frontiera în apropiere de Palanca și a înaintat aproximativ 500 de metri în interiorul țării. Un minut mai târziu, drona a revenit în spațiul aerian al Ucrainei, pe aceeași direcție.”

Ulterior, Serviciul Operațiuni Aeriene a anunțat un al doilea incident. La ora 11:09, o altă dronă neautorizată a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția Ucrainei. Aceasta s-a deplasat în apropierea localității Cioburciu, în direcția localității Pervomaisc, pe segmentul transnistrean. Drona s-a aflat în spațiul aerian național timp de aproximativ zece minute. 

La ora 11:19, aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova în proximitatea localității ucrainene Cuciurgan și și-a continuat deplasarea spre localitatea Stepove din Ucraina. Incidentul a avut loc în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, inclusiv în regiunea Odesa. Acum două zile, o altă dronă a survolat spațiul aerian al țării, fiind detecatată în raioanele Soroca, Drochia și Edineț.

Aparatul de zbor s-a îndreptat ulterior spre nord-estul României, unde s-a prăbușit într-un lan de porumb din județul Suceava. În urma impactului a izbucnit un incendiu, iar autoritățile române au alertat populația.

„Când am ieșit afară, deja câteva femei țipau aici. Una s-a fript la mâini, era jar, foc mare.”

Iar pe 8 septembrie, o dronă s-a prăbușit în apropierea satului Mihaileni, raionul Rîșcani. Resturile aparatului au provocat un incendiu. Potrivit primelor concluzii ale experților, acestea provin de la o dronă cu sistem de propulsie turbo-reactiv, similară celor de tip „Gheran”. În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu se apropie de resturile unor aparte de zbor sau muniții pentru că sunt periculoase, dar să sune imediat 112. 

Potrivit ministrului Apărării, de la începutul războiului au fost înregistrate circa 70 de incidente în care drone au survolat spațiul aerian al țării noastre sau au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.