Două persoane au fost salvate de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință din municipiul Bălți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit IGSU, apelul a fost recepționat în seara zilei de 29 aprilie 2026, la ora 23:04. La locul impactului a intervenit un echipaj de pompieri și salvatori unde au depistat în interiorul locuinței două persoane în stare inconștientă, intoxicate cu monoxid de carbon. Victimele au fost evacuate de urgență din zona de risc.
Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 38 și 41 de ani, care au suferit arsuri pe diferite suprafețe ale corpului. Ulterior, aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul la ora 23:43. Flăcările au distrus mai multe bunuri din interiorul locuinței.
Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
În acest context, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reamintesc cetățenilor să respecte regulile de prevenire a incendiilor, în special evitarea fumatului în locuințe și stingerea completă a țigărilor.
Datele IGSU arată că, de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 653 de incendii, soldate cu 63 de decese, inclusiv al unui copil. În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 49 de situații de urgență.


