Cinci barbati din capitala au fost retinuti de politie pentru ca vindeau droguri. Acum ei risca pana la 15 ani de inchisoare.
Potrivit politiei, in cadrul perchezitiilor la domiciliile acestora, precum si in locurile de depozitare a drogurilor, au fost gasite doua arme pneumatice, plante de canepa, mai multe pungi cu marijuana, masa totala fiind de aproximativ 3 kg. Drogurile erau vandute de la 100 pana la 200 lei per gram. Astfel, daca acestia isi realizau scopul criminal urmau sa obtina un venit de aproximativ 300 000 – 600 000 de lei.
Actualmente, doua persoane au fost arestate pentru 30 de zile, iar alte trei sunt cercetate in stare de libertate.

