Autoritățile din Republica Moldova și Ucraina au prezentat versiuni diferite privind proveniența dronei căzute în raionul Orhei. În timp ce partea ucraineană susține că aparatul ar fi de origine rusească, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău indică faptul că există și posibilitatea ca drona să provină din Ucraina. Incidentul este în curs de investigare, iar circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Potrivit ministrului de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiha, drona ar fi de origine rusă și ar fi fost implicată în atacurile aeriene lansate de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții. Kievul susține că incidentul confirmă extinderea riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina asupra statelor vecine.
„O dronă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova în timpul atacului aerian de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei în cursul nopții, potrivit unor declarații oficiale din Ucraina”, a scris ministrul pe pagina sa de X.

În schimb, reprezentanții ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova au declarat că, din primele evaluări, ar exista indicii că drona ar putea fi de proveniență ucraineană.
O dronă ar fi explodat în apropierea satului Lopatna din Orhei
O dronă ar fi explodat noaptea trecută în apropierea satului Lopatna din raionul Orhei. Polițiști și alte servicii specializate au intervenit și au izolat perimetrul pentru a asigura securitatea zonei.
Un localnic a spus că a observat un aparat de zbor, asemănător unei dronă, care ulterior a explodat.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Ministerul Apărării confirmă că au fost găsite fragmente provenite de la un aparat de zbor fără pilot
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat ulterior că au fost găsite fragmente provenite de la un aparat de zbor fără pilot, pe un teren agricol din apropierea localității Lopatna.
MAE condamnă ferm incidentul
Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm incidentul din apropierea satului Lopatna din raionul Orhei, unde un aparat de zbor neidentificat, presupus a fi o dronă, s-a prăbușit și a explodat în această noapte, pe teritoriul țării noastre.


