Drumul de acces spre orașul Codru intră în reparație capitală. Strada Sihastrului, una dintre arterele care leagă suburbia de Chișinău, va fi reabilitată pe un tronson cuprins între șoseaua Hîncești și strada Livădarilor. Lucrările sunt finanțate integral de Primăria Chișinău, iar municipalitatea anunță că proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii din Codru.

Potrivit municipalității, drumul va fi reabilitat pe o suprafață de peste 4.600 de metri pătrați. Lucrările au drept scop îmbunătățirea accesului în orașul Codru și crearea unor condiții mai sigure atât pentru transportul privat, cât și pentru cel public.

Reparația străzii Sihastrului face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din suburbie.

Alte lucrări, planificate în Codru

Cu fonduri alocate de Primăria Chișinău urmează să fie reparat și trotuarul de pe strada Schinoasa Deal. Totodată, municipalitatea planifică amenajarea intersecției străzii Grenoble cu strada Soarelui.

Potrivit autorităților locale, lucrările de infrastructură vor permite inclusiv extinderea itinerarelor celor trei rute municipale de autobuz în raza orașului Codru.

Peste 16,7 milioane de lei, investiți în infrastructura din Codru

Primăria Chișinău susține că, până în prezent, a investit peste 16,7 milioane de lei în dezvoltarea orașului Codru. Banii au fost direcționați către proiecte de infrastructură rutieră și eficientizarea serviciilor de transport public municipal.

Municipalitatea mai precizează că locuitorii din Codru au în prezent acces direct la transportul public municipal din mai multe zone ale localității, iar lansarea a două rute noi de autobuz a îmbunătățit conexiunea suburbiei atât cu Chișinăul, cât și între cartierele orașului Codru.

Totodată, Primăria Chișinău achită integral cheltuielile pentru transportul public și iluminatul stradal și subvenționează călătoriile gratuite pentru mai multe categorii de persoane.