Procuratura Generală anunță evoluții în dosarul privind moartea Ludmilei Vartic. Soțul femeii, Dumitru Vartic, a fost pus sub acuzare pentru două episoade și are interdicția de a părăsi țara. 

Potrivit PG, bărbatului îi sunt incriminate două capete de acuzare. Primul vizează violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere, faptă care s-ar fi produs în noiembrie 2025, când Liudmila Vartic ar fi încercat să își pună capăt zilelor în urma actelor de violență exercitate asupra sa.

Al doilea capăt de acuzare se referă la violență în familie soldată cu sinuciderea victimei, în legătură cu decesul femeii din 3 martie 2026.

„Învinuitului i se impută acțiuni și inacțiuni intenționate asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor electronice. Acestea s-ar fi manifestat prin izolare, intimidare, impunerea voinței și exercitarea controlului asupra victimei, dar și prin interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune”, se arată în comunicat.

Acuzatorii susțin că aceste acțiuni ar fi determinat atât tentativa de sinucidere din 2025, cât și sinuciderea Liudmilei Vartic din martie 2026.

Totodată, pe numele lui Dumitru Vartic a fost aplicată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Procuratura precizează că urmărirea penală continuă.

În prezent sunt așteptate rezultatele expertizei medico-legale suplimentare în comisie, iar ulterior urmează să fie dispusă și o expertiză psihologico-psihiatrică post-mortem.

Citeste si : Declarații contradictorii după exhumarea Ludmilei Vartic: MAI afirmă că „nu sunt elemente noi în expertiză”, în timp ce avocata familiei contrazice și spune că nu există încă un raport final - VIDEO

Ludmila Vartic a fost exhumată pe 4 mai, iar expertiza medico legală suplimentară a fost efectuată de un grup de specialiști și procurori, cu participarea a alți doi experți – unul din România, invitat de familia victimei, și altul venit la solicitarea soțului Ludmilei, Dumitru Vartic. 

Atunci, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu a dat asigurări că adevărul va ieși la iveală. 

Citeste si : Exhumarea Ludmilei Vartic. Șeful IGP oferă detalii noi: „La proces a participat și un expert invitat de Dumitru Vartic, soțul victimei”

La începutul lunii martie, societatea a fost zguduită de decesul învăluit în mister al educatoarei din Hîncești, Ludmila Vartic. În vârstă de 39 de ani și mamă a doi copii, femeia a fost găsită fără viață, după ce s-ar fi aruncat în gol, dintr-un bloc din Chișinău. 

Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că femeia ar fi fost abuzată timp de mai mulți ani de soț. Acesta, Dumitru Vartic, fost vice-președinte al Consiliului Raional Hîncești și membru PAS, are statut de învinuit într-un dosar deschis pentru violență în familie și determinare la suicid. 

Avocatul său neagă acuzațiile și a declarat că Dumitru Vartic colaborează cu ancheta. 

Citeste si : Moartea unei educatoare din Hîncești a îngrozit întreaga țară. Activiștii vorbesc despre un posibil femicid: „Nu este un accident, ci rezultatul unui abuz continuu”

Comisia parlamentară de securitate națională a solicitat Procuraturii Generale, care investighează cazul, să ia în calcul și un posibil trafic de influență din partea lui Dumitru Vartic.