Costul biletelor de calatorie pentru vagoanele de clasa intai si doi cu trenul Chisinau-Odesa-Chisinau se majoreaza din 24 mai.

Potrivit unui comunicat de presa al IS „Calea ferata din Moldova”, noile tarife au fost aprobate urmare a majorarii preturilor la carburanti si a fluctuatiilor cursului valutar. Pretul unei calatorii cu vagoanele de clasa a treia, insa, ramane neschimbat, iar numarul de locuri de clasa I si II va fi dublat cu vagoane suplimentare pe toata durata sezonului estival, anunta cei de la IS „Calea ferata din Moldova”.

Astfel, pentru vagoanele de clasa intai costul unei calatorii va fi de 195 de lei, iar pentru vagoanele de clasa a doua – 180 de lei.

In prezent, pretul unui bilet pentru clasa intai este de 164 de lei si pentru clasa a doua – 159 de lei.

Trenul Chisinau-Odessa-Chisinau porneste din capitala la ora 07.05 si ajunge la destinatie la ora 10.45. La intoarcere, trenul porneste din Odessa la ora 18.45 si ajunge la Chisinau la ora 22.20. Acum garnitura circula in zilele de vineri, sambata si duminica, din 1 iunie, va circula in fiecare zi.