Platforma DA dezaproba categoric ultimele scumpiri vertiginoase ale combustibilului, remarcand repetat ca preturile la benzina si motorina au fost si de aceasta data majorate sincron, in urma unui acord de cartel, se arata intr-un comunicat emis de responsabilii de la Platforma DA.

"Atentionam ca nu au existat premise pentru cresterea brusca a preturilor la carburanti in conditiile in care pe parcursul lunii decembrie cotatiile titeiului s-au ridicat doar cu 3 dolari per barill, respectiv, de la 52 la 55 dolari, iar in luna precedenta au avut loc deja doua scumpiri ale benzinei si motorinei. Reamintim si opinia mai multor experti care au relatat nu odata ca in perioada scaderii substantiale a cotatiilor mondiale ale petrolului, operatorii din Moldova nu au ajustat in masura cuvenita preturile la carburanti si au obtinut profituri enorme pe seama agentilor economici si a populatiei in general", se arata in comunicat.

Platforma DA considera ca majorarile recente exorbitante ale preturilor la benzinarii reprezinta un fenomen extrem de nociv pentru economia Moldovei monopolizata in exces, functionand adesea, contrar principiilor concurentei libere, in baza unor acorduri de cartel. 

"Aceste acorduri toxice genereaza in cea mai saraca tara din Europa cele mai mari preturi la alimente, medicamente, combustibil etc. De remarcat ca se creaza impresia ca un factor suplimentar ce determina impertinenta companiilor petroliere este criza politica si haosul de la guvernare provocat de Igor Dodon, haos care, din pacate, se aprofundeaza tot mai mult", spun cei de la PPDA.

Platforma DA constata ca acest control abuziv al mai multor domenii ale economiei Republicii Moldova de catre un grup ingust de magnati se produce pe fundalul impotentei crase a Consiliului Concurentei si a lipsei unui mecanism de control real asupra preturilor, necesar chiar si in conditiile economiei de piata. 

"Atragem atentia ca recent Consiliul Concurentei, in loc sa previna hotarat majorarile nejustificate ale preturilor la benzina si motorina, din contra, a avertizat societatea asupra eventualelor scumpiri, transformandu-se astfel intr-o filiala a companiilor petroliere.

Mentionam ca ultima explozie a preturilor la carburanti loveste puternic in economia tarii, in special in agricultura recent afectata grav de calamitatile naturale si inca departe de a fi capabila sa se reabiliteze.

In acest context de criza profunda pe piata energetica, Platforma DA cere:
a) demisia conducerii Consiliului Concurentei si desemnarea urgenta a unei echipe profesioniste capabile sa gestioneze situatia creata;
b) audierea pe platforma parlamentara a tuturor factorilor de decizie responsabili pentru situatia creata pe piata produselor petroliere;
c) elaborarea mecanismului de compensare a majorarii preturilor la carburanti prin restituirea plenara sau partiala a accizelor pentru motorina procurata de catre fermieri;
d) modificarea urgenta a metodologiei de stabilire a preturilor la produsele petroliere prin plafonarea pretului comercializarii combustibilului, raportata la cotatiile Platts;
e) delegarea catre ANRE a atributiilor stabilirii preturilor minime la carburanti cu participarea in acest proces a expertilor si reprezentantilor societatii civile."

Benzina, motorina si gazul petrolier lichefiat s-au scumpit considerabil, in noaptea de 16 ianuarie, scrie Mold-street.