Dupa ce si-au luat ramas bun de la scoala, cativa elevi din capitala au pus sacoul, camasa si pantofii deoparte si au sarbatorit incheierea anului scolar... in havuz. Sufocati de cele peste 30 de grade, copiii s-au balacit ca intr-o piscina adevarata.

Loreta LISNIC, REPORTER PRO TV: “Pentru ca temperaturile au trecut de 30 de grade, dupa ce au sarbatorit ultimul sunet, baietii au dat o fuga la havuz ca sa se racoreasca.”

"Dimineata am fost la careu, dupa careu ne-au dat tabelele de note. Am fost la pizza si apoi la foisor. Am fost si la stadion, dar acolo era prea cald.”

”E cea mai frumoasa zi din lume. -Te-ai gandit sa o sarbatoresti asa? -Da.”

Balaceala a inceput dintr-o gluma intr-un havuz din sectorul Rascani, dupa ce unul din baieti a dat din greseala in apa, mingea cu care se jucau.

“Alexandru a dat mingea tare si a venit aici. Ne-am gandit sa ne ducem sa luam mingea si deja s-a inceput.”

Copii spun ca inainte de a testa temperatura apei au vazut cum cativa muncitori curatau havuzul, asa ca aceasta e curata. Zapuseala de afara le-a dat si ea unda verde la distractie in stropii racorosi.

“Apa e calda si buna. E super distractiv dupa asa o zi de scoala.”

“Dupa caldura asta e bine sa ne scaldam ca nu avem bazin aici.”

Baietii au o singura grija acum - cum vor reactiona parintii cand vor afla despre aventura de azi.

“Numai da domnul sa nu se uite parintii la reportaj.”

”Mama, nu ma pedepsi.”

”Pana mama o sa vada reportajul eu cred ca o sa fiu la bunica.”

 Unii dintre ei au insa un alibi.

”Parintii mei cand erau mici tot se scaldau asa si nu o sa ma certe.”

Cativa colegi mai seriosi, au fost imposibil de convins sa-si dea sacoul jos asa ca au fost doar martori la distractie. Copiii au spus ca se vor balaci in apa pana cand soarele va apune. Scaldatul in fantanele arteziene este interzis.