Introducerea obligației de a crea stocuri strategice de produse petroliere va genera și creșterea prețurilor la pompă cu circa 2%, ceea ce înseamnă aproximativ 60 de bani per litru. Această taxă urmează să contribuie la crearea infrastructurii de stocare a produselor petroliere pentru perioadele de criză. Primele stocuri vor fi create deja în a doua jumătate a acestui an, iar cheltuielile se vor reflecta la panou în câteva luni. Autoritățile menționează că pe măsură ce rezervoarele vor fi umplute, lucru care urmează să se întâmple gradual, timp de 8 ani, taxa impusă cetățenilor va descrește.

Vitalie MÎȚA, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI: „Elementul central proiectului este instituirea stocurilor de urgență de produse petroliere, aceste stocuri vor fi constituite și menținute pentru a putea fi puse în circulație în cazul unei disfuncționalități de aprovizionare. Modelul propus de autorități este unul hibrid. Obligația totală de stocare va fi împărțită între entitatea centrală de stocare și importatorii obligați.”

Raportul privind obligația de stocare va fi de 50 la 50. Astfel, jumătate din stocuri vor fi asigurate de stat, dar nu e clar încă ce entitate se va ocupa de asta, iar celaltă jumătate de către importatori. Legea prevede crearea stocurilor echivalente cu 90 de zile de importuri, dar completarea va fi graduală, până în 2034. 

Vitalie MÎȚA, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI: „Această soluție permite distribuirea echilibrată a responsabilităților între stat și piață. Statul stabilește cadrul instituțional, stabilește regulile, supraveghează sistemul și asigură mecanismul de intervenție. Operatorii economici participă la constituirea stocurilor în raport cu activitatea lor de piață.”

Legea prevede perceperea unei taxe de la cetățeni care se va reflecta la pompă, la fiecare litru de benzină procurat. Este vorba de 60 de bani care vor fi utilizați pentru finanțarea constituirii, menținerii, administrării, reînnoirii și restabilirii stocurilor de urgență.

Vitalie MÎȚA, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI: „Prin acest aport se creează stocuri reale, infrastructură de stocare, capacitate de intervenție și posibilitatea de a pune produse petroliere pe piață atunci când apar dificultăți de aprovizionare.”

Această prevedere a stârnit critici din partea opoziției, iar reprezentanții guvernării au spus că treptat această taxă va scadea, odată ce stocurile se vor acumula. Proiectul vine să transpună inclusiv anumite directive europene.

Vitalie MÎȚA, SECRETAR DE STAT LA MINISTERUL ENERGIEI:„Acest proiect nu este doar o obligație de armonizare legislativă, este, în primul rând, o măsură necesară pentru securitatea energetică a țării. Republica Moldova este dependentă de importurile produselor petroliere. Nu avem producție internă de țiței, nu avem rafinării, iar stocurile comerciale existente nu sunt suficiente pentru a asigura continuitatea aprovizionării în cazul unor perturbări. Orice criză regională, orice blocaj logistic sau orice reducere bruscă a livrărilor poate afecta direct transportul, agricultura, serviciile publice, activitatea economică și cetățenii.” 

Legea urmează să fie votată și în lectură finală, iar după intrarea în vigoare, importatorii vor avea obligația expresă de a forma primele stocuri.